Evenimente — September 30, 2021 at 1:07 pm

Dyson V15 Detect Absolute, primul aspirator cu tehnologie Laser Detect care dezvăluie praful ascuns în locuințe

by

Dyson lansează în România Dyson V15 Detect Absolute, primul aspirator cu tehnologie Laser Detect care dezvăluie praful ascuns în locuințe, parte din noua generație de aspiratoare fără cablu. Noua tehnologie Dyson aduce curățenia viitorului în casele românilor printr-un aspirator conceput pentru a detecta praful ascuns cu dimensiuni de până la 10 microni și echipat cu un senzor piezo acustic care oferă dovada științifică a ceea ce a fost aspirat.

Photo Dyson V15 Detect AsbsoluteDezvoltat de o echipă de 370 de ingineri la nivel global, Dyson V15 Detect Absolute are un motor Dyson Hyperdymium care generează până la 240 de wați putere de aspirare și filtrare în 5 trepte,  captând 99,99% din particulele de praf de până la 0,3 microni pentru o curățare puternică în profunzime. Parte dintr-o gamă complet nouă de aspiratoare care acoperă diferitele nevoi de curățare ale fiecărei gospodării, Dyson V15 Detect Absolute ajută la igienizarea locuinței în contextul în care 60% dintre oameni fac curățenie mai mult decât oricând, potrivit Dyson Global Dust Study 2021.

Studiul mai arată că majoritatea oamenilor sunt îngrijorați de nivelul de praf din casele lor, iar 76% sunt conștienți de legătura dintre praful din casă și boli precum astmul sau alergiile. Într-o perioadă în care igiena a devenit o prioritate, oamenii tind să fie de acord că a avea mai puțin praf în casă creează un mediu mai sănătos (77%), potrivit aceluiași studiu.

„În calitate de ingineri, responsabilitatea noastră este să rezolvăm probleme zilnice, iar ultimele luni au creat o mulțime de probleme noi pe măsură ce am petrecut mai mult timp în interior”, explică James Dyson, Inginer Șef și Fondator. „Cu toții facem curățenie mai frecvent, încercând să îndepărtăm praful în plus din casă, și vrem să obținem sentimentul de liniște că locuințele noastre sunt cu adevărat curate. Cele mai noi aspiratoare ale noastre folosesc tehnologia laser adaptată pentru a detecta praful ascuns, integrând un laser cu diodă în capătul de curățare, care este poziționat precis la un unghi de 1,5 grade, la 7,3 mm de sol pentru a crea cel mai bun contrast între praf și podea. Nu credem că detectarea este suficientă, așa că eliminăm, măsurăm și numărăm meticulos particulele de 15.000 de ori pe secundă, folosind un senzor piezo acustic care convertește vibrațiile în semnale electrice, afișând cu precizie dimensiunea și numărul de particule aspirate pe un ecran LCD la spatele aspiratorului.
Dyson V15 Detect Absolute este atât puternic, cât și inteligent, oferind asigurarea supremă – dovada științifică a unei locuințe igienice și mai curate”.

DETECTAREA CU LASER A PRAFULUI
Dyson a integrat tehnologia cu laser pentru praf pe capătul de curățare Fluffy, pentru a oferi garanția unei experiențe de curățare în profunzime acasă. Detectarea cu laser a prafului dezvăluie particulele care în mod normal nu pot fi văzute cu ochiul liber, laserul fiind poziționat cu precizie în capătul de curățare.

Inginerii Dyson au integrat o diodă verde cu laser- aleasă pentru capacitatea sa de a oferi cel mai bun contrast – în capătul de curățare Slim Fluffy, poziționând-o exact la un unghi de 1,5 grade, la 7,3 mm de sol. Acest lucru înseamnă că praful ascuns de pe suprafața podelei, care de altfel este invizibil cu ochiul liber, poate fi văzut și îndepărtat.

SENZORUL PIEZO
Înțelegând că, acum mai mult ca oricând, oamenii își doresc locuințe mai igienice, inginerii Dyson au dezvoltat o tehnologie care să permită utilizatorului să măsoare praful pe care îl detectează și apoi să afișeze informațiile pe un ecran LCD pentru dovada științifică în timp real a unei curățări în profunzime. Un senzor piezo acustic a fost integrat în aspirator. Filamentele din fibră de carbon din capătul de curățare ridică particule microscopice care sunt măsurate și numărate de până la 15.000 de ori pe secundă. Praful intră în aspirator și lovește senzorul piezo acustic de la intrarea în coș, vibrațiile mici fiind convertite în semnale electrice. Dimensiunea și cantitatea prafului sunt afișate pe ecranul LCD încorporat, astfel încât utilizatorul să poată vedea cât de mult praf a îndepărtat aspiratorul, precum și diferitele dimensiuni ale particulelor aspirate, oferind dovada științifică a unei curățări în profunzime.

TEHNOLOGIE ANTI-ÎNCURCARE
Un nou accesoriu cu șurub anti-încurcare: Inginerii Dyson au urmărit, de asemenea, să rezolve problema îndepărtării părului de pe perie. Aceasta este adesea o provocare pentru multe aspiratoare, astfel încât noua perie conică anti-încurcare îndepărtează prin învârtire părul și îl aruncă în coș. Acest lucru previne înfășurarea părului în jurul periei. Concepută pentru părul uman și al animalelor de companie, inginerii Dyson au modificat ușor unghiul precis al firelor de pe perie, pentru a se asigura că forța de eliberare nu încurcă părul și au testat accesoriul pe mai multe tipuri de păr.
Un nou capăt de curățare High Torque cu pieptene anti-încurcare. Acesta este capătul puternic de curățare al aspiratorului Dyson V15 Detect Absolute care previne încurcarea. Capătul de curățare are acum 56 de dinți din policarbonat care arată ca un pieptene. Acești dinți mici împiedică încurcarea părului în timpul curățeniei și îndepărtează automat părul de pe perie.

FILTRAREA
Dyson V15 Detect Absolute prezintă tehnologiile avansate de filtrare în 5 etape ale Dyson, captând 99,99% dintre particule până la dimensiuni de 0,3 microni, pentru un aer mai curat. Tehnologia cu ciclon Dyson este eficientă pentru separarea prafului și a murdăriei de pe podele și suprafețe, iar etanșarea întregului aparat înseamnă că praful și murdăria nu sunt eliberate înapoi în casă.
Lansarea V15 Detect Absolute în România este parte din strategia globală a brandului de a aduce în casele din întreaga lume tehnologia de ultimă oră pe care produsele sale o înglobează. Dyson este prezent pe piața din România de la finalul anului 2019 cu o gamă diversă de produse, de la cele de îngrijire personală până la aspiratoare și dispozitive de purificare a aerului.