Internet/Telecom, Studii — October 18, 2021 at 5:04 pm

34% dintre români au renunțat sau au limitat activitatea fizică din cauza pandemiei

by

Conform studiului realizat de Huawei Consumer BG și IPSOS, pandemia i-a făcut pe oameni să limiteze sau chiar să renunțe la activitatea fizică. Studiul, realizat în 10 țări din sud-estul și centrul Europei, a scos în evidență activitățile pe care oamenii le-au desfășurat în pandemie și cum s-au schimbat obiceiurile de a petrece timpul liber. Majoritatea persoanelor chestionate au indicat faptul că stilul lor de viață s-a schimbat mult de-a lungul anului trecut. În România, 34% dintre respondenți au spus că au renunțat sau au limitat activitatea fizică.

HUAWEI WATCH 3 Outdoor (2)În studiul IPSOS realizat pentru Huawei în Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Serbia și Turcia respondenții au indicat modul în care stilul lor de viață s-a schimbat și activitățile pe care aceștia le practică mai mult având în vedere contextul pandemic. Astfel, printre efectele pandemiei devenite acum activități recurente, 58% dintre români au admis faptul că au petrecut mai mult timp în fața televizorului sau a calculatorului. 32% dintre aceștia au menționat faptul că din cauza pandemiei au fost nevoiți să își anuleze o călătorie, iar 31% au limitat sau au renunțat la hobby-ul preferat.

Pandemia a afectat și relațiile interumane, 29% dintre românii participanți la studiu au spus că relațiile de prietenie s-au deteriorat în ultimele luni. Mai mult, 42% dintre ei au spus că nivelul de anxietate a crescut, iar 43% au probleme parte de probleme cu somnul, lucruri care duc la mâncatul nesănătos, 36% dintre aceștia spunând că au început să mănânce mai puțin sănătos.

Din fericire, mulți își doresc să schimbe acest lucru. 71% dintre românii chestionați au spus că simt nevoia să-și îmbunătățească sănătatea fizică și 59%, de asemenea, sănătatea mintală. În plus, la nivel general, în cazul tuturor țărilor participante la studiu, 63% simt nevoia să-și îmbunătățească starea fizică și 56% sănătatea mintală. În acest scop, oamenii caută diferite soluții care să-i ajute în acest demers și să se întoarcă la activitățile și stilul de viață dinaintea pandemiei. La îndemâna lor există noi tehnologii, gata să-i ajute oricând.

Soluții pentru întoarcerea la activitățile preferate
Noul stil de viață dobândit în urma pandemiei a îndepărtat oamenii de activitățile preferate cu care își ocupau timpul liber, iar 50% dintre respondenți au prezentat episoade de oboseală și apatie crescută. Însă, acum, mai mult ca oricând, românii doresc să-și îmbunătățească stilul de viață și sunt dispuși să folosească noile tehnologii pentru a-i ajuta.

64% dintre respondenți au fost de acord că aplicațiile și dispozitivele, cum ar fi cele portabile, pot îmbunătăți calitatea vieții. Pe lângă smartphone-uri, ceasurile și band-urile inteligente sunt printre dispozitivele populare, iar respondenții și-au declarat intenția de a cumpăra astfel de dispozitive și în următoarea perioadă.

Aplicații precum Huawei Health, care pot ajuta utilizatorii să reînceapă activitățile îndrăgite, pot fi găsite pe dispozitive inteligente, cum ar fi ceasul HUAWEI WATCH 3. Datorită senzorilor care măsoară tensiunea arterială și ritmul cardiac, utilizatorii pot monitoriza constant activitatea, atât acasă, cât și în exterior. Un astfel de dispozitiv este, de asemenea, echipat cu monitorizarea stresului și a somnului, datorită cărora aceștia pot să-și analizeze mai atent sănătatea și să-și îmbunătățească stilul de viață.

De asemenea, smartwatch-urile fac sportul să fie distractiv și nu doar un efort forțat. O activitate sportivă zilnică este ceea ce oamenii au nevoie astăzi mai mult ca oricând pentru a avea un stil de viată mai activ. Majoritatea românilor sunt de acord că au nevoie de îmbunătățirea sănătății lor fizice sau mentale. Ambele pot fi îmbunătățite cu ajutorul unui dispozitiv inteligent cum ar fi WATCH 3 – unde este posibil aleagă din peste 100 de moduri sportive, iar toată lumea poate găsi un mod care să răspundă nevoilor lor. Cu atât mai mult, în aplicație utilizatorii au posibilitatea să încerce sporturi neconvenționale, ceea ce îi poată încuraja să încerce activități noi.

Ceva pe care poți conta mereu
În ultimele luni, numeroase obiceiuri s-au schimbat și nu numai în bine, conform studiului realizat de IPSOS, dar există ceva sigur întotdeauna – bateria dispozitivelor Huawei. Indiferent că este vorba despre un smartphone, un smartwatch sau un band, utilizatorii pot conta oricând pe bateria Huawei pentru a-și relua activitățile preferate.

Nu este niciodată prea târziu pentru a începe demersul spre un stil de viață mai sănătos și mai activ. Dispozitivele Huawei pot fi motivația de care oamenii au nevoie pentru a-și atinge scopul.