NEWS — November 10, 2021 at 1:23 pm

4 milioane de lei vor economisi cumpărătorii, cu elefant.ro, de Singles’ Day și Black Friday

by

Clienții elefant.ro vor fi mai bogați cu 4 milioane de lei peste o săptămână, economisind bani prin participarea la cele două evenimente majore de shopping pe care elefant.ro le organizează în fiecare toamnă. Prima campanie va avea loc de Singles’ Day, pe 11 noiembrie. Black Friday urmează în perioada 12-14 noiembrie.

bf„De Black Friday, la elefant.ro ne-am concentrat toate resursele către clienți. Dăm startul cu Singles’ Day și vom continua cu Black Friday, perioadă în care, practic, vom transfera 4.000.000 lei către clienții noștri, ajutându-i să economisească prin promoțiile pregătite în aceste zile”, declară Sergiu Chircă, CEO al elefant.ro.

În cele 4 zile de campanii, sunt estimate peste 2 milioane de vizite, iar investițiile în infrastructură din ultimul an au pregătit magazinul online să reziste la 50.000 de vizite simultan. Totodată, sunt așteptați să beneficieze de reducerile din cele două campanii peste 100.000 de clienți.

„Aceste evenimente reprezintă 10% din toate vânzările elefant.ro dintr-un an și aproximativ cât vindem într-o lună obișnuită. De aceea am decis să ne surprindem clienții cu o ofertă specială, nemaiîntâlnită până acum pe elefant.ro: oferim un discount de 10% la 2 apartamente din complexul Onix Park Nord, sector 1. Oferta va fi valabilă doar pe elefant.ro și exclusiv în perioada menționată”, adaugă Călin Spiridon, Marketing Manager la elefant.ro.

În timpul celor două campanii, cumpărătorii vor avea reduceri de până la 90% la diverse produse din categoriile consacrate precum cărți, jucării, parfumuri și cosmetice, accesorii fashion, dar și la vinuri, produse gourmet sau electronice.

• Peste 650.000 de cărți în română și engleză vor avea reduceri de până la 80%.
• Peste 100.000 de cărți pentru copii vor beneficia de discounturi de până la 70%.
• Parfumuri și produse cosmetice variate pot fi cumpărate la reduceri de până la 75%.
• Jucăriile, inclusiv seturi Lego, vor avea reducere de până la 60%.
• Ceasurile și accesorii fashion, foarte potrivite pentru cadourile de final de an, vor avea și ele discounturi de până la 90%.
• Categoria Vinuri și gourmet va beneficia de oferte cu până la 50% reducere.

Elefant.ro are și o serie de sfaturi pentru pasionații de shopping care vor să obțină cele mai bune prețuri în această perioadă:

✅ Înainte de startul campaniei, creează-ți un cont pe site-ul oficial Elefant.ro, cu informații complete. Apoi, salvează-ți produsele în lista de favorite. Cum ai totul pregătit dinainte, îți va fi mult mai ușor să-ți atingi ținta în clipa în care mii de alți oameni vor dori același lucru ca și tine. Practic, scurtezi timpii de comandare și procesare a comenzii.

✅ Asigură-te că ai aplicația Elefant actualizată cu cea mai nouă versiune disponibilă pentru mobil și că toate datele tale, adresa de livrare, modalitatea de plată sunt completate corect și salvate în contul tău de client.

✅ Înrolează cardul cu care vrei să plătești cumpărăturile în contul tău de pe elefant.ro ca să nu riști să rămâi cu stoc zero la produsul dorit, fix când completezi datele de card.

✅ Alege din timp care este cea mai bună metodă de plată pentru tine și acționează cu hotărâre. Poți opta pentru plata online cu cardul, plata în rate prin Oney sau plata prin Edenred și Up.

✅ După plasarea comenzilor, produsele le vei primi prin curier, în easybox sau le poți ridica personal din unul dintre cele peste 40 de puncte de pick-up. Tu alegi varianta care ți se potrivește cel mai bine.

✅ Dacă ai comandat un produs al unui partener Elefant Marketplace, nu îți face griji! Acesta îți va trimite totul prin curier sau în easybox și te va anunța despre costul de livrare înainte ca tu să finalizezi comanda.