Evenimente — November 23, 2021 at 11:59 am

Flanco participă la Programul Național “Rabla pentru Electrocasnice”

by

Flanco participă la noua sesiune, în curs de desfășurare, a programului guvernamental “Rabla pentru Electrocasnice”. În plus, oferă consultanță clienților săi în etapa de înscriere, în magazinele rețelei, precum și un ghid online al programului.

„Am observat, la ediția din vară, beneficiile aduse de digitalizarea procesului de înscriere în program, prin aplicația web pusă la dispoziția consumatorilor de către AFM, dar și faptul că aceasta a adus o serie de limitări unora dintre clienții noștri, mai puțin familiarizați cu tehnologia”, spune Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco. „Prin urmare, am instruit consultanții din toate magazinele rețelei privind modul de înscriere în program, astfel încât să îi poată ajuta pe toți cei interesați să își creeze un cont de utilizator, în perioada 19-26 noiembrie. În această sesiune am fost primul retailer care a comunicat participarea la program și, totodată, am creat un ghid online cât mai clar și concis, pentru clienții nostri, care să le aducă un plus de claritate și de ajutor în parcurgerea cu succes a tuturor etapelor necesare”.

Flanco1Prin intermediul programului, Ministerul Mediului oferă cumpărătorilor de echipamente electrice și electronice performante din punct de vedere energetic vouchere cuprinse între 200 și 500 de lei, în schimbul produselor uzate. La fel ca în cazul ediției anterioare, procesul se va desfășura în mod etapizat: înscrierea în program prin crearea contului de utilizator (19-26 noiembrie), etapa I – selecția voucherelor pentru categoria mașini de spălat rufe, vase, frigidere și congelatoare (26 noiembrie – 2 decembrie), etapa II – selecția voucherelor pentru categoria televizoare, laptopuri, tablete (3-9 decembrie) și etapa III – selecția voucherelor pentru categoria aparate de aer condiționat, aspiratoare, uscătoare de rufe. Potrivit regulamentului AFM, voucherele sunt valabile timp de 15 zile de la emitere, iar produsele noi se pot achiziționa numai la predarea efectivă a unui produs vechi, din aceeași categorie și de o eficiență energetică inferioară.

În infograficul disponibil pe site-ul flanco.ro pot fi vizualizate categoriile de produse, etapa în care se încadrează, clasele energetice eligibile, precum și valoarea voucherului, pentru fiecare tip de produs.

„Cel mai probabil, categoria de produse cea mai așteptată a acestei sesiuni va fi cea a televizoarelor, pentru că organizatorii programului au adaptat mult mai bine cerințele energetice realității din piață, așa că au inclus în program alte două clase energetice pentru televizoare, F și G. De data aceasta, cumpărătorii vor avea la dispoziție considerabil mai multe modele dintre care să aleagă”, adaugă Ovidiu Nicușan.

Retailerul s-a pregătit cu stocuri pentru toate categoriile de produse, astfel că își așteaptă clienții imediat după confirmarea voucherelor de către AFM. Aceștia vor putea utiliza voucherele atât în rețeaua de magazine, cât și pe flanco.ro, prin adăugarea codului aferent și a datelor de contact în câmpul dedicat, din pagina coșului de cumpărături.

Totodată, pentru a-și încuraja clienții să renunțe la aparatele electro-IT vechi, dar într-un mod responsabil, printr-o colectare și reciclare corespunzătoare, și de a le înlocui cu o tehnologie mai nouă, mai performanță și mai eficientă energetic, Flanco desfășoară pe întreg parcursul anului propriul program de buy-back. În cadrul campaniei “Reciclează și Flanco te premiază”, clienții beneficiază de un voucher valoric de 200 de lei, la achiziția unui aparat frigorific, a unei mașini de spălat rufe sau vase ori a unui aparat de aer condiționat, dacă predau la schimb un produs vechi, din aceeași categorie. Regulamentul complet al campaniei este disponibil aici.

„Asistăm, în ultimii doi ani, la o orientare tot mai vizibilă a clienților noștri către produse de calitate, de care să se bucure cu adevărat și pentru un timp îndelungat. Programele tip Rabla, care oferă încă un stimulent financiar, pe lângă ofertele noaste și instrumentele de finanțare disponibile în magazine, reprezintă acel ultim impuls de care aceștia au nevoie pentru a lua o decizie de cumpărare responsabilă, benefică nu doar pentru ei, ci și pentru mediu”, adaugă Ovidiu Nicușan.