COMUNICATE — December 9, 2021 at 4:30 pm

Dyson va face recurs la decizia Tribunalului General al UE de a nu-i acorda despăgubiri după anularea Regulamentului de Etichetare Energetică

by

Tribunalul General al Uniunii Europene a hotărât neacordarea de despăgubiri companiei Dyson din cauza Regulamentului de Etichetare Energetică, care a fost foarte derutant pentru cumpărătorii europeni și a plasat Dyson într-un dezavantaj nedrept. Această decizie vine în urma unei dispute juridice de cinci ani, care a dus la anularea regulamentului în 2018. Dyson va contesta decizia începând de astăzi.

foto compania Dyson va face recurs la decizia Tribunalului UEEtichetarea Energetică a Comisiei, introdusă în septembrie 2014, a indus în eroare cumpărătorii prin supraestimarea eficienței energetice a aspiratoarelor cu sac, determinând oamenii să cumpere produse inferioare. Acest aspect a dezavantajat tehnologia Dyson, ducând la pierderi de vânzări și la creșterea costurilor – inclusiv a celor asociate cu ingineria, cercetarea și dezvoltarea.

Comentând asupra hotărârii, un purtător de cuvânt Dyson a spus:
„În 2017, Curtea Europeană de Justiție, cea mai înaltă instanță din Europa, a stabilit în termeni clari ideea conform căreia Comisia nu poate testa în mod valid un aspirator atunci când este gol de praf și că, prin stipularea ilegală a obligativității testării realizate pe un aspirator cu sac gol, Comisia și-a încălcat propriile legi și a ignorat dovezile aduse de Dyson. Acum, hotărând asupra cererii de despăgubire făcute de compania Dyson, Tribunalul Uniunii Europene, în ciuda faptului că a acceptat decizia Curții Europene de Justiție, pare să dorească să rescrie istoria. Instituția încearcă să argumenteze că testarea aspiratoarelor cu praf acumulat în sac este inexactă. Acest lucru este pur și simplu fals. Curtea a acceptat scuzele întortocheate și nerealiste ale Comisiei pentru a evita acceptarea răspunderii pentru faptele sale greșite.
Tribunalul a ales să se întoarcă la decizia anterioară a Curții Europene de Justiție și nu pare îngrijorat de faptul că executivul UE și-a încălcat propria lege și a ignorat dovezile companiei Dyson – instituția declară că nu este suficient de evident pentru a putea justifica despăgubirile. Acest lucru este o insultă la adresa milioanelor de cumpărători care au fost induși în eroare și ignoră total prejudiciul substanțial – ce ajunge la 150 de milioane de lire sterline – cauzat companiei Dyson. Între timp, Comisia se retrage nevătămată, în ciuda faptului că a favorizat lobby-ul european pentru dispozitivele cu sac, inclusiv pe marii producători germani.
Dyson va face recurs, deoarece nu suntem de acord cu afirmația Curții că ar exista îndoieli cu privire la testarea pe baza sacului încărcat cu praf. Aceste metode de testare au fost adoptate cu zeci de ani în urmă de organizațiile internaționale de standardizare și aplicate de laboratoare de testare, organisme de standardizare în publicitate și tribunale din Europa și din lume, fără îndoială. Această hotărâre creează un precedent foarte îngrijorător pentru viitoarele reglementări din Europa și face posibilă din nou inducerea în eroare a consumatorilor.
Reglementarea inadecvată dă greș în fața consumatorilor, limitează inovația, afectează locurile de muncă disponibile și încetinește creșterea. Tehnologia Dyson a fost dezavantajată semnificativ de etichetarea energetică, ceea ce a dus la pierderi de vânzări și la costuri semnificative de inginerie, cercetare și dezvoltare, ca să nu mai vorbim de cinci ani de contestare legală pentru a o vedea anulată. Aceasta a deviat timp și resurse prețioase de la ceea ce ar fi trebuit să facem – inventarea și dezvoltarea de noi produse eficiente din punct de vedere energetic. Este acesta într-adevăr cel mai bun mod prin care companiile de tehnologie se pot concentra pe dezvoltarea de produse mai ecologice?”

Regulamentul de etichetare, întocmit de Comisia Europeană, prevedea că aspiratoarele erau testate goale și fără praf pentru gradare. Spre deosebire de unele dispozitive ciclonice, aspiratoarele care se bazează pe saci și filtre pentru a separa praful de fluxul de aer se pot înfunda cu praf de îndată ce aspiratorul este utilizat, ducând adesea la o pierdere a puterii de aspirare. Ca atare, consumatorii cumpărau un dispozitiv care pretindea că are clasa A (în conformitate cu testarea UE, fără praf), dar atunci când era folosit în casă și umplut cu praf, performanța i-ar fi putut scăzut la clasa G.

În urma contestației juridice făcută de compania Dyson, a cărei soluționare a durat 5 ani (2013 – 2018) și a recursului prin Curtea Europeană de Justiție, reglementările s-au dovedit a fi ilegale, iar eticheta a fost îndepărtată de pe aspiratoare. În acest caz recent, Dyson a solicitat despăgubiri de 150 de milioane de lire sterline prin Tribunalul General al Uniunii Europene.

Dyson a susținut în mod constant că limitele privind puterea motorului, împreună cu progresele tehnologice care duc la creșterea nivelelor de eficiență energetică, sunt o modalitate mult mai eficientă de a stimula inovația și de a reduce impactul asupra mediului. Limitele de putere provoacă companiile să inoveze, pentru a utiliza fiecare joule de energie într-un mod mai eficient. Astfel de reglementări stabilesc un obiectiv clar, apoi permit companiilor să aibă libertatea de a stabili cum să-l atingă.

Cronologie
Septembrie 2014: Eticheta Energetică pentru aspiratoarele cu fir a intrat în vigoare în toată Europa, în ciuda faptului că Dyson a susținut că limitarea puterii motorului era cea mai eficientă modalitate de a reduce consumul de energie al aspiratoarelor.

11 noiembrie 2015: Tribunalul General al Uniunii Europene a respins afirmațiile făcute de compania Dyson și a susținut că testarea realizată cu sacul plin de praf nu este fiabilă sau „reproductibilă” și, prin urmare, nu poate fi adoptată. Această decizie a trecut cu vederea faptul că o metodă de testare bazată pe praf a fost concepută de Comisia Electrotehnică Internațională (IEC), o organizație internațională de standardizare, și a fost adoptată de organismele de testare  pentru consumatori și producătorii din întreaga lume. De asemenea, a ignorat faptul că alte aparate, cum ar fi mașinile de spălat, cuptoarele și mașinile de spălat vase, sunt testate încărcate. Noi am subliniat că Dyson efectuează teste pe baza mai multor varietăți de praf și resturi reale din casă, inclusiv biscuiți pentru câini, Cheerios (ambele versiuni europene și americane), praf, puf și nisip. De asemenea, am făcut teste de utilizare simulată, inclusiv scăparea din mână a aspiratoarelor noastre, trântirea lor de uși și aruncarea lor pe scări… în mod repetat.

25 ianuarie 2016: Dyson a contestat hotărârea Tribunalului General la Curtea Europeană de Justiție (CJUE).

11 mai 2017: Instanța a admis recursul formulat de Dyson împotriva deciziei instanței inferioare prin care se precizează în argumentare că testul trebuie să adopte, acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic, „o metodă de calcul care să permită măsurarea performanței energetice a aspiratoarelor în condiții de utilizare pe cât se poate de apropiate celor reale”. Cazul a fost retrimis Tribunalului pentru reconsiderare.

8 noiembrie 2018: Tribunalul General European a anulat regulamentul.
Martie 2019: Dyson depune cerere de despăgubire.
Ianuarie 2021: Audierea pentru daune.
Decembrie 2021: Hotărâre pronunțată.