Retail / Horeca — December 14, 2021 at 10:29 am

Flanco implementează digitalizarea documentelor pentru protejarea mediului înconjurător

by

1920x1080_Flanco_magazin_siteFlanco a demarat patru mari proiecte de digitalizare a documentelor utilizate în cadrul activității din sediu și din magazine, care au ca scop diminuarea cantității de hârtie utilizată și protejarea mediului înconjurător: semnarea electronică a contractelor de credit, implementarea etichetelor electronice, transmiterea de documente în format digital (EDI – Electronic Data Interchange), precum și utilizarea soluțiilor de arhivare electronică. Acest proces de ecologizare a documentelor se înscrie într-un proiect amplu de digitalizare, a cărui implementare deja a început și este planificată pentru o perioadă de trei ani. Valoarea investiției ajunge la 20 de milioane de lei.

Astfel, într-un singur an, retailerul va economisi aproape 50 de tone de hârtie, care înseamnă peste 736 de copaci salvați, iar în 5 ani cifrele vor ajunge la 245 de tone de hârtie, respectiv aproape 3.700 de copaci.

Flanco a introdus, la începutul lunii decembrie, semnarea exclusiv electronică a contractelor de credit încheiate în întreaga sa rețea de magazine, împreună cu partenerul financiar BT Direct. Acest demers va reduce timpul necesar obținerii unui credit și va elimina cantitatea foarte mare de hârtie utilizată în cadrul acestui proces – până la 5 milioane de pagini tipărite pe an. La rândul lor, clienții vor primi copii ale contractelor de credit în format electronic.

„Ne dorim să eficientizăm procesele și să reducem timpii de așteptare din magazin, în avantajul clienților noștri, dar și să colaborăm cu aceștia pentru a ne proteja planeta, renunțând treptat la cât mai multe surse de poluare”, spune Florin Constantin, Director IT Flanco. „Prioritatea noastră este să ne asigurăm că digitalizarea contractului de credit este cât se poate de transparentă și ușor de înțeles, astfel că toți consilierii financiari din magazine sunt pregătiți să informeze clienții și să le răspundă la întrebări, pentru a nu exista nelămuriri.”

fl 3Cel de-al doilea proiect – înlocuirea etichetelor clasice ale produselor, cu cele electronice – a fost deja implementat, la începutul lunii decembrie, în două mari magazine din București. În cursul anului viitor, retailerul va finaliza procesul de digitalizare a etichetelor în 50 de magazine de suprafață mare, urmând ca în 2023 să fie aplicat la nivelul întregii rețele. Actualizarea constantă a etichetelor duce la un consum de aproape 1 milion de coli tipărite pe an, care va fi eliminat prin utilizarea etichetelor digitale, convenabil de modificat, oricât de des este nevoie, prin intermediul unei aplicații dedicate.

„Începem implementarea proiectului în magazinele noastre cele mai mari, cu un număr ridicat de articole afișate la raft, astfel încât economia de hârtie și de cerneală să fie cât mai substanțială, cât mai rapid. Vorbim chiar și de o economie de timp – consilierii din magazin nu se vor mai concentra pe tipărirea, tăierea și poziționarea etichetelor la raft, astfel că își vor putea îndrepta întreaga atenție pe client și pe consilierea acestuia”, explică Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco Retail.

Totodată, transmiterea de documente în format digital (EDI – Electronic Data Interchange), în special a facturilor de la furnizori transmise către sediu și magazine, economisește, pe an, alte 140.000 coli A4. Această schimbare vine după ce, în anul 2020, retailerul a introdus deja în sediu semnătura electronică și arhivarea digitală a documentelor.

„Activăm într-un domeniu care are un impact semnificativ asupra mediului înconjurător, astfel că încercăm, prin programele pe care le susținem și proiectele pe care le implementăm, să ne limităm amprenta de carbon și consumul de resurse inutile și să contribuim la o colectare, gestionare și reciclare responsabilă a deșeurilor electronice și electrocasnice. Programul Național Rabla pentru Electrocasnice, pe care îl susținem la fiecare ediție, programul propriu “Reciclează și Flanco te premiază” și proiectele de digitalizare și ecologizare a documentelor sunt primii pași în demersul nostru de a deveni o companie verde și de a proteja planeta”, adaugă Ovidiu Nicușan.