Enterprise Software — January 13, 2022 at 5:40 pm

Alfa Software lansează o nouă funcționalitate, care permite generarea declarației 406 (SAF-T) din sistemul ASiS ERP

by

Alfa Software, unul dintre furnizorii de sisteme informatice de business cu cea mai dinamică ascensiune pe piața din Transilvania, se alătură demersurilor de digitalizare și simplificare pe care statul român le realizează în relație cu mediul privat. În acest context, lansează în cadrul sistemului ASiS ERP o funcționalitate care permite generarea declarației 406 (SAF-T).  Documentul conține informații despre întreaga contabilitate a unei companii.

Începând cu luna ianuarie a acestui an, s-a introdus un nou standard de raportare a datelor către sistemul fiscal românesc, mai exact prin introducerea Declarației 406. Fișierul de control fiscal (SAF-T) devine obligatoriu, etapizat și diferit, în funcție de categoria din care contribuabilii fac parte. Aceste modificări vizează într-o primă etapă marii contribuabili, iar într-un pas ulterior și cei mici și mijlocii vor fi nevoiți să depună noua declarație.
Alfa Software iese în întâmpinarea nevoilor companiilor în procesul de digitalizare a transferului de informații contabile către autoritățile fiscale și oferă acestora posibilitatea de a genera declarația chiar prin intermediul instrumentului  AsiS ERP.

Cristian Gabriel Pavel_2022„Ne bucurăm să vedem pașii parcurși de autorități spre simplificare prin digitalizare a relației cu mediul privat. Ne alăturăm acestui demers, deoarece transformarea digitală a companiilor românești este una dintre prioritățile companiei Alfa Software. Începând de azi, declarația 406 (SAF-T) poate fi generată direct din soluția noastră de management, ASiS ERP și transmisă mai departe către ANAF”, a declarat Cristian Gabriel Pavel, Director General Alfa Software.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat ordinul 1783/2021 pentru implementarea SAF-T care conține: natura informațiilor care trebuie declarate, modelul de raportare, procedura, condiţiile, termenele şi datele de transmitere. Implementarea în România a raportării SAF-T este o modificare a sistemului fiscal care are impact nu doar la nivel contabil și fiscal, ci și la nivel organizațional. Declarația 406 conține practic, întreaga contabilitate a firmei, de la solduri de conturi, la nomenclatorul de produse, plăți, încasări, facturi etc.

„Procesul tehnic de clarificare a informațiilor ce vor fi preluate în această declarație și a modalităților de validare a declarației 406 (SAF-T) a beneficiat de suportul unui grup de lucru din cadrul ANAF, care a răspuns prompt tuturor întrebărilor puse de specialiștii noștri. Momentan, declarația 406 poate fi validată prin DukIntegrator, așa cum deja sunt obișnuiți utilizatorii ASiS, dar ea va putea fi trimisă direct către ANAF, integrând în sistemul ASiS ERP un API (conector care preia informațiile, le validează/semnalează erorile de transmitere) pus la dispoziție de autoritatea fiscală. În viitorul apropiat, toate declarațiile cu obligații fiscale vor putea fi transmise direct către ANAF, prin integrarea de APi-uri în sistemul ASiS ERP”, a explicat Cristian Gabriel Pavel.

Alfa Software este producătorul sistemului integrat ASiS (Alfa Software Integrated System), bazat pe un concept propriu, care functioneaza 100% online, de pe orice dispozitiv mobil (laptop, tabletă, telefon cu IOS sau Android). Soluția ASiS ERP este un sistem informatic special proiectat pentru a oferi suport tuturor sectoarelor de business dintr-o companie, prin standardizarea proceselor decizionale sau de producție.