Business — January 25, 2022 at 5:06 pm

Cifra de afaceri Qualysoft România a crescut în anul 2021

by

Compania de servicii software Qualysoft Romania a înregistrat o creștere de peste 85% a cifrei de afaceri comparativ cu anul precedent. În același timp, profitul realizat a fost cu 40% mai mare. Indicatorii au depășit previziunile inițiale și reflectă evoluția companiei în două direcții complementare.

Pe de o parte a crescut complexitatea proiectelor și serviciilor livrare și, totodată, s-au mărit investițiile în dezvoltarea echipei și retenția angajaților. Având ca preocupare principală proiectele mari, pe termen lung, la costuri fezabile, Qualysoft a reușit sa crească valoarea adăugată adusă clienților, indiferent dacă aceștia activează în domeniile serviciilor financiare, telecom, retail, energie, securitate, producție sau altele.

În opinia lui Radu Postolache, General Manager al Qualysoft România, anul 2021 a fost marcat de o anumită incertitudine în piața locală, cauzată de pandemie și impactul acesteia atât în piața muncii cât și în unele industrii, dar și de un avânt al proiectelor internaționale, unde Qualysoft România are expunere atât direct, prin clienți din SUA sau Europa, cât și prin intermediul grupului din care face parte. Ca o dovadă a creșterii expunerii României și a Qualysoft în piața globală, subsidiara locală este implicată la cel mai înalt nivel în designul și livrarea unei soluții la cheie tocmai în Asia. În opinia sa, aceasta expunere internațională vine însă și cu o competiție crescută, inclusiv pe piața muncii, cu o volatilitate mai mare, dar și cu o creștere a așteptărilor la nivel tehnic.

Totodată, în ciuda pandemiei, Qualysoft și-a mutat sediul într-un spațiu mai mare și mai modern, situat în Avantgarde Building, pe Blv. Iancu de Hunedoara. „Având în vedere că toți angajații lucrează în regim work-from-home sau hibrid, scopul mutării a fost de a îmbunătăți cadrul pentru întâlnirile de proiect, dar și pentru a asigura componenta de Fun@Work sau FunAfterWork, importantă pentru echipa Qualysoft Romania”, adaugă Radu Postolache.

RaduPostolache1_QualysoftÎn 2021 numărul de angajați ai Qualysoft a crescut cu 50%, în contextul în care cea mai importantă nevoie a industriei IT este cea legată de forța de muncă. Pornind de la această premisă, Qualysoft depune eforturi pentru a crește nivelul calitativ al oamenilor, prin investiții în educație și prin susținerea inițiativelor ANIS – Asociaţia Patronală a Industriei de Software și Servicii. Media de experiență a inginerilor Qualysoft Romania este de 7,8 ani.

„Mă bucur că guvernele au realizat în ceasul al doisprezecelea că piața de IT este într-un echilibru instabil raportat la piața globală și orice șoc o poate clătina serios. Provocarea noastră este de a oferi oamenilor mai multe motive de a rămâne în țară, la a cărei dezvoltare să contribuie, și nu să decidă să lucreze pentru companii din afară, în regim de freelancing, cu plusurile și minusurile asociate”, a subliniat managerul Qualysoft referindu-se la decizia autorităților de a menține momentan facilitățile fiscale acordate programatorilor.

Pentru 2022, compania își propune o creștere accelerată a cifrei de afaceri, de 60% și o creștere de 40% a profitului. Numărul de angajați al Qualysoft ar urmă să se mărească tot cu 40%.