Networking — February 28, 2022 at 3:47 pm

Treceți la noua experiență de colaborare cu Webex

by

Indiferent de modul de lucru pe care îl alegeți – de acasă, de la birou sau hibrid –, cerințele de colaborare şi comunicare rămân aceleași. În mod curent, mai mult decât locația contează tehnologia utilizată pentru a fi eficienți şi bine conectați cu echipa sau partenerii de afaceri. Alegerea tehnologiei potrivite poate fi însă dificilă, pentru că, deși cerințele de bază sunt îndeplinite de principalele platforme de colaborare, performanțele, securitatea și funcționalitățile avansate diferă substanțial între acestea.

Webex CiscoLa nivel global, peste 600 de milioane de utilizatori au ales să folosească Cisco Webex, pentru că platforma Cisco include tot ceea ce au nevoie pentru a colabora oriunde şi oricând, într-un mod simplu, personal şi securizat. Totodată, Webex a beneficiat de multiple actualizări, care au adus noi funcționalități pentru îmbunătățirea colaborării, administrării și securității. Un element important în trecerea la o nouă experiență de colaborare este însă şi suportul oferit de partenerii certificați Cisco, precum Datanet Systems, care este unul dintre cei mai importanți integratori de soluții şi sisteme IT&C complexe pe piața locală și partener Cisco Gold în România. Compania asigură implementarea şi configurarea optimă a Webex, indiferent de mărimea organizației sau scenariul de utilizare.

Performanță superioară și funcționalități de top

Utilizatorii din mediul de business aleg Webex pentru multitudinea de unelte dedicate colaborării, simplitatea inițierii şi participării la întâlniri, dar şi pentru calitatea imaginii. Modulul pentru realizarea de întâlniri virtuale (Webex Meetings) oferă funcționalități avansate de comunicare audio-video în formate multiple, inclusiv ultra-HD, iar în mediul de business actual calitatea imaginii e indispensabilă unei bune comunicări. Pentru colaborare, Webex Teams permite crearea de spații de lucru virtuale şi integrează soluții de mesagerie, apeluri audio, partajare de conținut şi lucrul în comun pe documente. Webex oferă, în plus, şi comunicații unificate prin componenta Webex Calling, prin care pot fi inițiate și primite apeluri telefonice de pe orice dispozitiv terminal.

La acestea, Cisco adaugă constant noi dezvoltări, cum sunt spre exemplu, cele pentru derularea de întâlniri și evenimente online sau cele concepute speciale pentru livrarea serviciilor de asistență tehnică și service la distanță (Webex Support). În mod curent, platforma include:
• Webex Webinars: până la 10.000 de participanți, dintre care 500 de prezentatori
• Webex Events (Webcast Mode): până la 100.000 de participanți, dintre care 500 de prezentatori
• Webex Training Sessions: până la 1.000 de participanți (100 se sesiuni cu cel mult 100 de participanți/sesiune).

Fiind la bază o soluție de lucru colaborativ, Webex excelează în distribuirea informațiilor între angajați. Folosind aplicațiile integrate în Meetings și Teams, utilizatorii pot partaja direct documente, fișiere audio și video, fișiere atașate din mail-uri, prezentări, capturi de ecran sau, prin anumite aplicații, streaming video etc. Mai mult, angajații pot colabora în timp real la editarea conținutului partajat folosind funcționalitățile de Whiteboarding disponibile atât în Teams, cât și în Meetings.

Nu în ultimul rând, Webex se remarcă la capitolul interoperabilitate. Lista aplicațiilor compatibile se extinde rapid și include de la soluții consacrate în mediul business, precum cele din suita Microsoft 365 (Excel Online, SharePoint Online, OneDrive, OneNote etc.), până la Dropbox, Slack, Trello, MailChimp, Facebook și Hubspot.

Pentru informații suplimentare despre componentele Webex vă recomandăm Ghidul Datanet Systems de adoptare a platformei de colaborare Cisco Webex.

O platformă actualizată constant

Cu Webex, utilizatorii nu rămân niciodată în urmă. Ritmul actualizărilor este unul accelerat, platforma Cisco beneficiind de nu mai puțin de 800 de dezvoltări în 2021. Printre noutăți se află Vidcast, o soluție cu ajutorul căreia utilizatorii pot înregistra, edita şi partaja mesaje video scurte, atunci când nu pot participa direct la întâlnirile live.
Cisco analizează constant nevoile utilizatorilor şi oferă cele mai potrivite rezolvări, cum ar fi, spre exemplu, facilitatea de înregistrare, arhivare, traducere și transcriere a discuțiilor avute în sesiunile virtuale. Alte funcționalități noi foarte apreciate sunt cea de transfer automat al apelurilor audio de pe o rețea WiFi pe cea a unui operator mobil și cea de eliminare inteligentă a zgomotului din fundal, ideală atunci când se lucrează de acasă sau din spații publice. De asemenea, numărul aplicațiilor dedicate Webex (embedded app) crește permanent, acestea acoperind cele mai diverse domenii: marketing, vânzări, legislație, sănătate, educație, social media etc.

Ofertă dedicată de echipamente

Platforma Webex poate fi utilizată de pe desktop, laptop, tabletă sau smartphone, indiferent de sistemul de operare. De exemplu, pentru a participa la Meetings, utilizatorii pot folosi fie aplicația client dedicată, fie un browser web, noul update al clientului WebRTC permițând, alături de funcționalitățile de comunicare, și partajarea de fișiere direct din browser.

În cadrul soluției Webex, Cisco are o ofertă variată de echipamente terminale dedicate, care include atât soluții proprii all-in-one pentru sălile de videoconferință, precum Webex Board sau gama Room Kit, cât și produse destinate uzului individual, ca Webex Desk, cu capabilități avansate de Whiteboarding, sau Desk Camera, care asigură o experiență video 4K ultra-HD.

Oferta Webex de produse hardware specializate permite utilizatorilor să beneficieze nu doar de calitate, ci și de numeroase funcționalități inteligente, precum Active Speaker Tracking, Intelligent Framing, Noise Suppression, comenzi vocale prin Webex Assistant etc. Nu în ultimul rând, echipamentele Webex ajută utilizatorii să evite problemele de conectivitate și configurare, precum și complicațiile utilizării mai multor aplicații pe un dispozitiv care nu poate asigura întotdeauna condițiile optime pentru colaborare.

Securitate de nivel Enterprise

Securitatea este o prioritate atât pentru organizații, cât şi pentru utilizatori. Cisco a înțeles foarte bine această realitate, iar Webex este dotat cu funcționalități avansate de protecție, de la planificare şi acces la întâlniri, până la partajarea conținutului. Toate datele partajate prin platformă sunt securizate, iar traficul de date este integral criptat end-to-end. Platforma integrează funcționalități de tipul Data Loss Prevention, iar administratorii au la dispoziție multiple criterii de definire a drepturilor de acces. În plus, abordarea Cisco de tipul „Secure out of the box“ permite angajaților să colaboreze liber, fără să mai necesite efortul aplicării configurațiilor de securitate ale aplicațiilor sau echipamentelor folosite.

Treceți la noua experienţă de colaborare cu Webex by Cisco

Webex a devenit un instrument de lucru colaborativ complet, accesibil și care se adaptează cerințelor specifice companiilor din diferite industrii. Această suită include tot ceea ce angajații din mediul de business au nevoie pentru a colabora oriunde şi oricând, într-un mod simplu, personal şi securizat. Mai mult, ritmul rapid cu care Cisco adaugă noi funcționalități reprezintă o garanție că platforma va rămâne competitivă pe termen lung.

Pentru ca tehnologia să funcționeze ireproșabil este însă nevoie ca aceasta să fie configurată și administrată corespunzător, iar aici intervine un partener certificat, ca Datanet Systems, care asigură utilizarea Webex într-un mod optim şi trecerea la o nouă experienţă de colaborare, în diferite scenarii de utilizare.

Puteți citi aici studiul de caz al implementării Cisco Webex realizate de specialiștii Datanet la Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara.

Pentru mai multe informații despre cum puteţi beneficia de funcționalitățile avansate ale Webex by Cisco contactați-ne la adresa de email sales@datanets.ro.