Aplicatii, EDUCATIE / JOB — March 21, 2022 at 2:30 pm

Parteneriatul Maple Bear Global Schools și Kinderpedia va facilita managementul școlar

by

Maple Bear Global Schools, cea mai mare rețea canadiană de școli și grădinițe bilingve, și-a unit forțele cu Kinderpedia, platforma și aplicația de comunicare și management școlar. Parteneriatul va oferi grădinițelor și școlilor Maple Bear din toată lume un sistem de operare unic, ce le va permite să integreze activitățile educaționale  operaționale și financiare într-o singură platformă digitală. Kinderpedia oferă funcționalități personalizate pentru planificarea și monitorizarea activității administrative a școlilor, pentru gestionarea activității de la clasă, pentru monitorizarea progresului școlar și pentru comunicarea cu familia. Totodată, automatizează facturarea taxelor școlare.

Daniel Rogoz_Kinderpedia_Arno Krug_Maple BearUtilizarea Kinderpedia va echipa rețeaua formată din peste 550 de unități de învățământ Maple Bear din 32 de țări cu un cadru digital integrat pentru managementul utilizatorilor, comunicare, managementul clasei, funcționalități financiare și operaționale. Aplicația este deja folosită de mai bine de doi ani de două comunități inovatoare Maple Bear din Europa Centrală și de Est și din Emiratele Arabe Unite. Extinderea globală a soluției la nivelul rețelei Maple Bear este programată să aibă loc în următoarele 18 luni.

Școlile Maple Bear care se vor deschide în perioada următoare vor opera din start pe platforma Kinderpedia, în timp ce unitățile existente sunt invitate să facă tranziția către platformă pe baza unui calendar de implementare. Ele vor beneficia de integrare asistată, de migrarea utilizatorilor, instruire personalizată și acces la o gamă diversificată de tutoriale și ghiduri de utilizare.

„Soluțiile tehnologice inovatoare sunt o componentă-cheie în oferta Maple Bear. Parteneriatul cu Kinderpedia are trei valențe. În primul rând, ne permite să oferim profesorilor instrumente intuitive care să simplifice le sarcinile administrative și să  le eficientizeze munca. În al doilea rând, aplicația mobilă ne ajută să deschidem un nou canal de comunicare  cu familiile – care joacă un rol crucial în eforturile noastre de a le oferi copiilor cea mai bună educație și cea mai bună experiență în drumul lor către cunoaștere. Pentru proprietarii de școli și partenerii noștri din întreaga lume, Kinderpedia oferă un instrument de management școlar integrat, care le ușurează activitățile administrative și financiare în rețelele lor regionale. Le oferă totodată posibilitatea de a-și spori transparența și de a îmbunătăți dialogul cu toate părțile implicate în educația copiilor”, a declarat Arno Krug, CEO al Maple Bear Global Schools.

Maple Bear Kinderpedia_Press Release 2Maple Bear extinde la nivel global tot ce este mai bun din educația bilingvă canadiană, prin instruirea de înaltă calitate pe care o oferă elevilor săi. Sistemul de învățământ din Canada se clasează în mod constant printre cele mai bune din lume. În 2018, Programul pentru Evaluarea Studenților Internaționali (PISA) a clasat Canada pe locul 1 în lumea vorbitoare de limba engleză la capitolele științe, matematică și literație. Modelul Maple Bear își propune să ofere o educație completă a copilului – fizic, intelectual, emoțional și social, în care trei componente sunt fundamentale: creativitatea, colaborarea și gândirea critică.

În prezent, există peste 44.000 de elevi înscriși în cele peste 550 de unități de învățământ Maple Bear din 32 de țări din întreaga lume, de la educația preșcolară, până la liceu.

„Colaborarea cu Maple Bear Global Schools, una dintre francizele educaționale cu cea mai rapidă creștere la nivel global, ne oferă șansa de a demonstra o dată în plus beneficiile pe care tehnologia inovatoare le aduce școlilor și grădinițelor, care își pot simplifica astfel activitatea administrativă. Profesorii, directorii de școli, elevii și părinții au astfel acces la instrumente digitale captivante și ușor de utilizat, iar educația face un pas important către viitor. Suntem bucuroși și mândri totodată de colaborarea dintre Kinderpedia și Maple Bear, care oferă deja modele de bune practici în mai multe regiuni. Extindem acum parteneriatul la un nou nivel și aducem alături educația de calitate și tehnologia inovatoare, în întreaga lume”, declară Daniel Rogoz, CEO și Co-fondator al Kinderpedia.

Maple Bear Kinderpedia_Press Release 4Kinderpedia s-a născut din credința că educația de mâine se bazează pe școli și grădinițe bune, cu profesori inspirați și motivați care folosesc tehnologii inovatoare, conținut relevant, interactiv și comunicare în timp real. Doar așa vor putea modela mințile și inimile copiilor nativi digitali de astăzi.

Soluția integrată de management și comunicare pentru educație își propune să transforme modul în care școlile lucrează, cu ajutorul tehnologiei. Pe de o parte prin simplificarea proceselor administrative și, pe de altă parte, prin plasarea colaborării elev-profesor-părinte chiar în centrul actului de învățare.

Construită pentru a sprijini instituțiile de învățământ din întreaga lume, Kinderpedia este găzduită în siguranță în cloud, pe AWS, este multi-language și multi-currency și funcționează ca aplicație mobilă nativă pe Android și iOS, atât pentru școli, cât și pentru familii. 2.000 de școli și grădinițe sunt înregistrate astăzi pe Kinderpedia, din 14 țări de pe 4 continente și însumează peste 200.000 de conturi de elevi.