NEWS — April 26, 2022 at 3:24 pm

UE va adopta USB-C ca format unic

by

Toamna trecuă Comisia Europeană a propus adoptarea USB-C ca format unic pentru smartphone-uri, tablete, camere foto şi video, căşti, difuzoare portabile şi console video portabile.

usb-cPropunerea a fost votată de comisia de specialitate a Parlamentului European. Membrii comisiei au decis că Directiva Uniunii Europene privind echipamentele radio trebuie să fie revizuită.

Adoptarea în cadrul comisiei de specialitate reprezintă ultimul pas înainte de votul final, ce va avea loc luna viitoare în cadrul Parlamentului European. Cum mai toată lumea susţine această propunere, se pare că votul din plen va fi o simplă formalitate.

Dacă se va decide ca în ţările membre UE să se utilizeze USB-C ca format unic, atunci toate gadget-urile din categoriile menţionate la începutul articolul vor fi obligate să vină cu acest port în standard. Există și o excepție specificată în propunerea legislativă pentru dispozitivele care sunt prea mici pentru a acomoda o mufă USB-C, caz în care este permisă folosirea unui alt format.

Apple este cea mai afectată companiei, și va trebui să-şi schimbe portul proprietar lightning. Autorităţile pregătesc şi un standard comun pentru încărcarea wireless.