EDUCATIE / JOB, IT support — May 5, 2022 at 12:15 pm

Professional Support Company, primul furnizor de cursuri pentru pregătirea personalului de suport

by

Professional Support Company, primul furnizor de cursuri de pregătire pentru personalul de suport din companii, s-a lansat astăzi oficial pe piața din România. PSC este un proiect ambițios, inițiat de Ana Maria Andronic, fondator și trainer, avocat specializat pe drept comercial, proprietate intelectuală și tranzacții de capital, cu sprijinul Adrianei Suciu, Training Coordinator, și Irinei Andrei, Chief Operating Officer.

AnaMariaAndronic_1_mai22Pornită din dorința de a profesionaliza comunitatea celor ce activează în zona administrativă și de suport, inițiativa beneficiază totodată de sprijinul unei echipe valoroase de traineri. Fiecare dintre aceștia au o experiență de cel puțin 10 ani în domeniul în care vor preda, dobândită în companii de renume cu activitate în România și la nivel global.

Începând cu prima serie de cursuri, care va debuta pe 30 mai, PSC va pregăti personal care poate ulterior să se angajeze în posturi precum recepționist, asistent manager, office manager, asistent personal, asistent executiv, asistent contabil etc.

„Prin natura domeniului juridic în care lucrez, am colaborat permanent cu persoane aflate în funcții de suport și am cultivat în acești ani preocuparea pentru a crea echipe care să aibă aproape astfel de profesioniști. Mai mult, în ultimii ani, am sesizat, în repetate rânduri, că este dificil să găsești personal administrativ și de suport bine pregătit, care să se poată integra rapid într-un rol cu acest specific. Am simțit, astfel, natural, dorința de a încerca să ofer mai mult acestei categorii profesionale importante. Și astfel s-a născut Professional Support Company”, explică Ana Maria Andronic premisele care au stat la baza acestui proiect.

Compania are în plan pregătirea unui număr de cel puțin 200 de cursanți în primul său an de activitate.

AdrianaSuciu„În următorii 5 ani avem ambiția ca fiecare departament administrativ și de suport din cele mai mari 500 de companii din România să includă cel puțin un profesionist pregătit la PSC”, declară Adriana Suciu.

Cursurile sunt grupate pe două niveluri – Introductiv și Avansat -, în portofoliu fiind incluse și câteva opționale, gândite pentru a completa competenţele profesionale în domenii precum psihologie, ținuta vestimentară la birou sau aprofundarea limbii engleze de business.

Nivelul Introductiv include cursuri de:
• Organizarea Companiei
• Office Management
• Utilizarea Tehnologiei Informatice
• Prioritizare și Time Management
• Noțiuni și Concepte Juridice de Bază
• Contabilitate Primară
• Etică Profesională.

 

Nivelul Avansat este gândit ca o a doua etapă în pregătirea personalului și presupune însușirea unor cunoștințe aprofundate și abilități mai dezvoltate pentru a gestiona situații cât mai complexe în activitatea de zi cu zi. Cursurile incluse în această etapă sunt:
• Tipuri de Servicii de Secretariat
• Comunicare și Gestionarea Conflictelor
• Organizarea și Planificarea Evenimentelor
• Planificare și Management Operațional
• Autoevaluare și Negociere

Cursurile au o durată cuprinsă între 3 și 6 ore, în funcție de materia predată, iar cursanții pot participa la ore online, în afara programului de lucru, de luni până joi.

Pentru a participa la cursuri, cursanții trebuie să fi absolvit examenul de bacalaureat și să stăpânească la un nivel acceptabil limba română și limba engleză. Nu este obligatoriu ca participanții la cursuri să aibă experiență anterioară la un loc de muncă.