Business — May 9, 2022 at 2:46 pm

Cifra de afaceri Cegeka România în creștere

by

Grupul european de IT Cegeka a încheiat anul financiar 2021 cu o cifră de afaceri consolidată de 744 de milioane de euro: aceasta reprezintă o creștere de 16% față de anul precedent.

3X7A0628-Edit„Cegeka România a avut un alt an fantastic. Am obținut o creștere de 17,9 % față de 2020, demonstrând stabilitatea și adaptabilitatea noastră în fața turbulențelor economice și a crizelor continue din domeniul sănătății. Această creștere este atribuită în principal dedicării și muncii neîntrerupte a echipelor noastre, precum și a portofoliului nostru solid și diversificat de servicii, care s-a dovedit a fi extrem de valoros pentru clienții existenți și noi cu ambiții in transformarea digitală”, a declarat Lucian Butnaru, Country Director, Cegeka România.

Și în 2021, compania s-a concentrat în principal pe sectorul bancar și asigurări, retail, logistică, telecomunicații și imobiliare. Cegeka România oferă soluții IT complete end-to-end pentru acești clienți, în special, în ceea ce privește dezvoltarea de aplicații și servicii profesionale. Anul trecut, compania a depășit și pragul de 700 de angajați și a fost recunoscută ca fiind unul dintre cei mai buni angajatori din domeniul IT din România.

Cegeka România a decis să înființeze birouri satelit în toată România și în Republica Moldova. „Obiectivele noastre pentru 2022 sunt ambițioase: ne așteptăm să creștem cu 28%, ceea ce înseamnă că vom avea nevoie de cele mai bune talente disponibile. Plănuim să angajăm cel puțin 200 de persoane în România în acest an și 75 în Republica Moldova. Suntem încrezători că acest concept de birou satelit, combinat cu o mentalitate modernă de lucru hibrid, ne va ajuta să atingem acest obiectiv strategic de business”, a adăugat Lucian Butnaru.

Anul trecut, Cegeka România a lansat cu succes cea de-a doua ediție a Cegeka Academy, un program de recrutare a absolvenților STEM din toată România. Programul este în întregime online și pune în legătură studenții cu mentori Cegeka și profesioniști în resurse umane. Academia nu se concentrează doar pe tehnologii precum .NET și Java, ci oferă și sfaturi despre cum să îți construiești o carieră în IT. Aproape jumătate dintre studenții care au finalizat programul au fost angajați, iar compania a lansat deja o nouă ediție a acestei academii și în acest an.

În 2022, Cegeka va continua să își extindă divizia de securitate cibernetică.