NEWS — May 12, 2022 at 11:14 am

Telekom Romania Mobile a încheiat primul trimestru cu creșteri

by

Toate eforturile depuse de Telekom Romania Mobile Communications S.A. (Telekom Mobile / TKRM) în ultimele șapte luni, de când a lansat promisiunea de a le oferi clienților săi “Mobil așa cum vrei. Simplu și corect”, au generat rezultate în urcare la toți indicatorii de performanță pentru T1 2022, dovedind astfel relevanța și atractivitatea angajamentului companiei de a îmbunătăți experiența clienților și de a le crește satisfacția.

Veniturile totale au crescut cu 1,6% de la an la an în primul trimestru din 2022, până la 78,4 milioane de euro, luând în considerare referința de raportare fără impactul operațiunilor wholesale (MVNO) și alte venituri legate de operațiunile fixe. Veniturile din servicii au fost afectate de scăderile drastice ale tarifelor de terminare a apelurilor mobile, care au fost reduse cu 8% la 1 iulie 2021 și cu încă 21% la începutul anului 2022.

20220512 Telekom Mobile Q1 infografic ROCea mai mare realizare este însă creșterea majoră a EBITDA în primul trimestru al anului, până la 11,7 milioane de euro, sub aceeași referință de raportare, alimentată de două realizări: pe de o parte, creșterea bazei totale de clienți și, pe de altă parte, de reducerea consistentă a costurilor directe cu 28,6%.

Baza totală de clienți a Telekom Mobile a crescut cu 7,6% în T1 2022 față de T1 2021, până la 3,82 milioane. Din acest total, 1,75 milioane au fost abonați (în creștere cu 5,1% de la an la an, al optulea trimestru consecutiv) și 2,07 milioane au fost utilizatori prepaid (în creștere cu 9,8% de la an la an, pentru al treilea trimestru consecutiv).