EDUCATIE / JOB — May 23, 2022 at 5:43 pm

Arctic își dezvoltă strategia privind învățământul dual: joburi pe timpul verii în companie și programe de dezvoltare personală

by

Arctic_invatamant_dualArctic, liderul pieței de electrocasnice din România, își extinde strategia de implicare în învățământul dual, prin introducerea unor noi activități dedicate pregătirii tinerilor. Astfel, elevii și absolvenții liceelor partenere din județul Dâmbovița vor avea șansa să-și dezvolte competențele lucrând pentru companie pe perioada vacanței de vară sau participând la programe suplimentare de dezvoltare personală.

Parteneriatul Arctic cu Liceul Tehnologic “Iordache Golescu” din Găești și cu Liceul Tehnologic “Nicolae Ciorănescu” din Târgoviște a început în anul 2017, compania investind până în prezent aproximativ 300.000 de euro în susținerea elevilor, prin acordarea de burse și asigurarea practicii obligatorii în fabricile Arctic. Compania susține în prezent șase clase de învățământ dual care se desfășoară pe parcursul celor trei ani de școală și care urmăresc calificările de operator mașini cu comandă numerică, frigotehnist și electronist.

Începând cu acest an, programul de învățământ dual va fi extins și va include o serie de activități extracurriculare cum ar fi internshipuri, workshopuri, sesiuni de training, consiliere și orientare în carieră.

Totodată, elevii și absolvenții celor două licee partenere pot obține joburi pe timp de vară în mai multe locații, printre care se numără: fabrica de frigidere din Găești, cea mai mare unitate de producție de electrocasnice din Europa continentală; fabrica de mașini de spălat rufe din Ulmi, prima unitate de producție Industry 4.0 din România și una dintre cele mai moderne din lume, sau în departamentul de Customer Care. Arctic vizează extinderea parteneriatului și pentru învățământul profesional și liceal din cele două unități de învățământ. Astfel, compania participă activ la formarea tinerilor atât din punct de vedere al competențelor tehnice (hard skills), cât și din punct de vedere al abilităților transferabile (soft skills).

CEO ARCTIC _Murat Buyukerk„Arctic deține în județul Dâmbovița două dintre cele mai mari fabrici de electrocasnice din Europa, producția depășind, începând cu primăvara acestui an, cinci milioane de unități anual.  Această dezvoltare accelerată trebuie susținută cu o componentă de formare profesională tot mai puternică, în special având în vedere contextul unei economii globale a cunoașterii bazate pe tehnologie. Strategia de implicare a companiei Arctic în învățământul dual deschide perspective de viitor pentru tineri, oferindu-le oportunități de dezvoltare în țară”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

HR_Director_ARCTIC_Maria Tataru„Ceea ce își propune Arctic reprezintă o nouă abordare a învățământului dual. Este un program conectat la realitatea pieței muncii, dar și la cele mai noi tendințe de formare. În condițiile în care România se confruntă în prezent cu un deficit pe piața muncii, companiile trebuie să gândească soluții pe termen lung. Acest lucru este mai important ca niciodată, având în vedere că noile tehnologii devin pe zi ce trece o componentă tot mai prezentă în producția industrială, ceea ce înseamnă că tipologia locurilor de muncă este în continuă schimbare și evoluție”, a declarat Maria Tătaru, HR Director Arctic.

Proiectul de susținere a învățământului dual completează strategia Arctic de management și dezvoltare a talentelor, din care mai fac parte programul de internship Fresh Start, FIT Graduate Engineering Program sau Academia TechPro.