Servicii Profesionale — May 30, 2022 at 12:25 pm

Spotawheel reinventează piața auto second hand cu garanția de până la 5 ani și cumpărarea online a mașinilor

by

Spotawheel s-a lansat recent în România cu cele mai noi servicii de pe piața auto second hand, reinventând modul în care pot fi achiziționate mașinile. Cu posibilitatea de cumpărare online, după doar câteva clickuri, șoferii ajung mai repede ca oricând în posesia automobilului dorit. Sub sloganul „Meriți o mașină mai bună”, platforma de vehicule rulate, cu cea mai rapidă creștere din Europa, oferă multiple beneficii șoferilor în căutare de servicii de calitate, transparente și accesibile.

Spotawheel (1)„Ne-am dorit să oferim românilor șansa de a avea o mașină mai bună într-un mod simplu și eficient. De aceea, credem că soluția optimă este cumpărarea online a vehiculelor rulate, verificate de echipa noastră de mecanici. Iar pentru că știm cât de important este raportul calitate-preț, ne concentrăm atât pe furnizarea de mașini second hand în cea mai bună condiție, cât și pe oferirea de beneficii esențiale, precum asigurarea și livrarea gratuită oriunde în țară pentru achizițiile online”, a declarat Dan Croitoru, General Manager Spotawheel România.

Cumpărare online a mașinii dorite, în câțiva pași simpli
Platforma Spotawheel este foarte ușor de navigat, utilizatorul având doar câțiva pași simpli pe care trebuie să îi parcurgă pentru a ajunge la mașina dorită. Atunci când începe căutarea, clientul selectează filtrele cu informațiile esențiale, precum bugetul, tipul de caroserie dorită, anul de fabricație, marca, transmisia, combustibilul, kilometrajul, stilul, numărul de uși și locuri. Astfel, tot procesul de achiziție este online, sigur și eficient.

Transport gratuit în România pentru toate comenzile online
Cumpărătorul se poate bucura de mașina dorită după doar câteva clickuri, astfel că pentru comenzile online, transportul este gratuit pe tot teritoriul României. În plus, înainte de a intra în posesia automobilului, șoferul poate beneficia de un test-drive gratuit, cu mașina primită chiar la ușa sa. Opțiunea de test-drive este valabilă la acest moment doar pentru mașinile livrate în București și în proximitate.

Drept de retur în 14 zile, indiferent de motiv
Dacă test-drive-ul nu a fost suficient, iar mașina a fost deja achiziționată, cumpărătorul poate sta fără grijă pentru că are dreptul la retur în 14 zile, fără a oferi un motiv suplimentar. Compania garantează rambursarea 100% a costurilor. Cu Spotawheel, clienții au timp să facă alegerea cea mai bună pentru nevoile lor și au chiar posibilitatea de a schimba mașina cumpărată cu o alta din flota noastră.

Mai multă siguranță cu garanția Spotawheel de până la 5 ani
Pentru a oferi cele mai bune servicii de pe piața auto second hand, Spotawheel vine în ajutorul șoferilor și le pune la dispoziție o garanție de până la 5 ani pentru mașina achiziționată. Acest beneficiu vine în susținerea principiului conform căruia automobilele din flota Spotawheel sunt alese cu maximă atenție, compania livrând doar vehicule sigure, fiabile și de durată.

Meriți o mașină mai bună, iar Spotawheel îți garantează calitatea prin verificarea în 200 de puncte
Toate mașinile din ofertă sunt atent verificate de echipa de ingineri experimentați, Spotmechanic, venind către cumpărător cu un raport detaliat de inspecție. Verificarea în 200 de puncte este un garant al siguranței pentru pasionații auto, mecanicii testând vehiculul pentru posibile scurgeri, avarii, dovezi de accidente grave, starea sistemelor de frânare, direcție, urmate de controlul computerului și al evacuării.

Pentru mai multe informații, puteți accesa: https://www.spotawheel.ro/