Transport/Travel — June 6, 2022 at 5:32 pm

5 tendințe în comunicarea operatorilor din turism

by

Potrivit unui raport Omnisend, în 2020, a existat o creștere cu 378% a mesajelor SMS comparativ cu 2019. Această creștere spectaculoasă se datorează, pe de o parte, ratei mari de deschidere a acestui canal, de aproximativ 98%, pe de altă parte, tuturor schimbărilor care au afectat industria turistică în ultimul timp.

În mod cert, comunicarea prin SMS câștigă tot mai mult teren în industria turistică, iar principalele tendințe conturează o dinamică accelerată, dar și o puternică orientare către clienți și către nevoile lor.

Acest aspect se datorează faptului că SMS-ul, este un canal de comunicare complet ce poate fi folosit cu s uccess pe tot parcursul relației dintre un touroperator și turiști, de la awareness, până la conversie și loializarea acestora.

1. Mesaje adaptate în funcție de sezon
Comunicarea prin SMS este utilizată de agențiile de turism pe tot parcursul anului, dar mesajele sunt adaptate la începutul fiecărui sezon. „Toamna și primăvara, obiectivul principal este acela de a promova circuitele culturale din diverse orașe sau regiuni. Vara, utilizăm acest canal de pentru a informa turiștii despre sejururile existente, promoții speciale sau oferte last-minute”, potrivit Gabrielei Petcana, de la Ultramarin.  Iarna, mesajele promovează târgurile de Crăciun și ofertele la ski.

2. Comunicare directă: promoții, remindere, alerte de călătorie
Comunicarea prin SMS este apreciată de operatorii din turism ca fiind directă și rapidă, iar prin intermediul ei, companiile caută să-și îmbunătățească suportul pentru clienți și să construiască o relație mai puternică și mai strânsă cu aceștia. Telefonul mobil reprezintă metoda principală pe care oamenii o folosesc pentru a-și planifica o călătorie, pentru a cauta destinații sau pentru a achiziționa bilete de avion.
Pornind de la acest aspect, principalele mesaje pe care le comunică agențiile de turism sunt: promoții, urgențe / alerte de călătorie sau remindere.

„Atunci când folosim SMS-urile ca mijloc de comunicare, ne axăm în special pe informații utile, promoții Last Minute sau Early Booking”, a declarat Gabriela Petcana.

3. SMS-urile au cea mai mare rată de deschidere – peste 80%
Agențiile de turism folosesc un mix de canale de comunicare: email, social media și SMS. Potrivit Gabrielei Petcana, „Notificările și promoțiile pe care le transmitem prin SMS au cea mai mare rată de succes dintre toate canalele pe care comunicăm cu clienții noștri. Reach-ul este de aproape 100%, iar rata de deschidere e de peste 80%”.

Prin intermediul SMS-urilor informația ajunge rapid la consumatori. În plus, pentru o rată de succes cât mai mare, agențiile utilizează atât segmentarea bazei de clienți pe criterii bine definite (vârstă, interese), dar și personalizarea mesajelor, în funcție de audiență sau de scopul comunicării.

RalucaGanea_SMSO4. Marea revenire = marea reconfigurare
Turismul a fost unul dintre sectoarele cele mai lovite de pandemie în ultimii 2 ani. În acest moment are loc o reconfigurare a ecosistemului, generată de schimbările de preferințe ale călătorilor.

„Majoritatea țărilor au retras condițiile speciale și restricțiile, astfel, au revenit în preferințe călătoriile internaționale, destinațiile de wellbeing și cunoaștere de sine, cum ar fi: retreat-uri de yoga sau meditație, hiking-ul și expedițiile montane, călătorii de explorare și cunoaștere pentru familiile cu copii. Așa cum la birou avem un program hibrid, și în turism a apărut un produs hibrid, biroul în vacanță sau vacanță la birou, pentru cei care lucrează remote și deci au biroul mobil”, a declarat Raluca Ganea, director de marketing la SMSO, unul dintre principalii furnizori de servicii de comunicare prin SMS din România.

În acest context nou, jucătorii din piață de turism utilizează serviciile de comunicare prin SMS pentru a trimite rapid, oriunde pe glob, informații valoroase și utile turiștilor: rezervări de călătorii, itinerarii, boarding pass-uri sau coduri de acces la diferite muzee sau festivaluri.

Rapiditatea cu care este trimis și citit un mesaj – în medie, 2 minute – face că SMS-urile să devină un pilon tot mai important în strategia de marketing a agențiilor de turism. În plus, mereu se adaugă noi utilizări: notificări legate de întârzieri, condiții speciale de călătorie, alerte de securitate etc. Mai mult, conform unui studiu YouGov, 69% dintre consumatori preferă ca brandurile să interacționeze cu ei prin intermediul mesajelor, în loc de apeluri telefonice.

5. România – aliniată tendințelor internaționale
„Europa occidentală s-a reîntors către deplasările pe malul mării, după ridicarea restricțiilor. Clienții din piețele tradiționale (Marea Britanie, Germania, Țările Nordice) revin în număr mare în Grecia, Spania, Franța, Italia. În același timp, și turiștii români au ales în proporție de 70% sejururi cu avionul în bazinul Mediteranei (Grecia, Turcia, Spania, Italia). Au scăzut masiv deplasările cu autocarul”, a mai declarat Gabriela Petcana.