Evenimente — June 7, 2022 at 11:26 pm

Huawei încurajează creativitatea în cadrul evenimentului Talking Tom & Friends

by

Huawei Consumer Business Group găzduiește la Huawei Experience Store, în Băneasa Shopping City, pe data de 11 iunie, un eveniment special creat pentru încurajarea creativității, cu accent pe brand-ul de divertisment, orientat spre familie, numit Talking Tom & Friends. Activitățile, adresate familiilor, încurajează artiștii în devenire, indferent de vârstă, să folosească tabletele Huawei disponibile în magazin pentru a realiza creații impresionante. În cadrul evenimentului vor exista o mulțime de oportunități în materie de jocuri pe smartphone-urile Huawei și numeroase premii.

Huawei x Talking TomVizitatorii își vor găsi cu siguranță inspirația, grație sfaturilor creative ale unui artist invitat și prezenței interactive a jucăriei GameBud Talking Tom. Aceștia vor putea colora o serie de șabloane asupra cărora mai pot interveni ulterior, punându-și în valoare creativitatea. Lucrările cu tema Talking Tom & Friends vor fi încărcate online după fiecare eveniment și publicate prin intermediul browser-ului HUAWEI, astfel încât utilizatorii să poată vota pentru imaginea care le place cel mai mult.

Concursul va fi afișat în HUAWEI Browser Newsfeed, iar creațiile se vor publica în AppGallery, GameCenter, HUAWEI Cloud și HUAWEI Themes, precum și prin intermediul browser-ului. Toți participanții concursului Talking Tom & Friends din magazin vor primi drept cadou pentru participare un Gift box de la Huawei, precum și 50 GB spațiu de stocare gratuită în cloud pentru o lună, cu condiția să fie utilizatori de Huawei și să aibă un Huawei ID.

„Franciza Talking Tom & Friends are peste 18 miliarde de descărcări și 88 de miliarde de vizionări video până în prezent. Este unul dintre cele mai de succes jocuri descărcate din AppGallery sau prin HUAWEI GameCenter. Suntem onorați să organizăm în magazinele noastre această serie de evenimente menite să reunească familiile pentru a picta, schița și desena într-un mediu interactiv. Talking Tom & Friends înseamnă distracție și creativitate, exact ca atunci când petrecem timp cu familia”, a declarat Jaime Gonzalo, VP Huawei Mobile Service Europe.

Premii suprinzătoare de la Huawei
Premiile pentru câștigători includ trei modele din gama wearable: HUAWEI WATCH 3 Pro, HUAWEI WATCH Fit și HUAWEI BAND 6. În plus, câștigătorii vor primi 200 GB de stocare gratuită în cloud.

Talking Tom & Friends, dezvoltată de Outfit7, este o serie apreciată, disponibilă în AppGallery sau în HUAWEI GameCenter. Talking Tom Gold Run, de exemplu, este acum printre primele 5 cele mai descărcate jocuri de pe AppGallery din China, personajul vorbăreț fiind imortalizat și în seria animată CGI Talking Tom & Friends, disponibilă acum pe platforma HUAWEI Video.

Detalii despre înscriere
Familiile care doresc să participe la oricare din cele două evenimente se pot înscrie online, unde își pot programa ora de sosire. Accesul vizitatorilor va fi permis în magazin doar cu condiția ca aceștia să semneze un formular privind Termenii și condițiile. Atât pe perioada promoției, cât și timp de două săptămâni de la evenimentul de deschidere, pe toate tabletele Huawei va fi disponibil un bundle special.

Despre AppGallery
AppGallery este un ecosistem inteligent și inovator care le permite dezvoltatorilor să creeze experiențe unice pentru utilizatori. Platforma unică HMS Core permite integrarea aplicațiilor pe diferite dispozitive, oferind mai mult confort și o experiență mai fluidă – iar aceasta face parte din strategia extinsă „1+8+N” a Huawei.

Cu AppGallery, viziunea Huawei este de a crea o platformă deschisă de distribuție a aplicațiilor, inovatoare, accesibilă utilizatorilor și, în același timp, de a proteja cu strictețe confidențialitatea și securitatea utilizatorilor, oferindu-le acestora o experiență unică și inteligentă. Fiind unul din primele trei app market-uri la nivel global, AppGallery oferă o mare varietate de aplicații globale și locale, structurate pe 18 categorii, incluzând navigare și transport, știri, social media și multe altele. AppGallery este disponibil în peste 170 de țări și regiuni, cu peste 580 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global. Huawei a colaborat cu 5,4 milioane de dezvoltatori din întreaga lume, descărcările totale ale aplicațiilor din AppGallery ajungând la 432 miliarde în primele 3 trimestre ale anului 2021.

Despre Outfit7 Limited
Outfit7 este un dezvoltator dinamic de jocurile mobile, cu un public global de miliarde de utilizatori ai jocurilor sale premiate. Înzestrată cu creativitate și expertiză de top în industrie, echipa internațională a companiei formată din peste 400 de oameni depășește limitele posibilului în fiecare zi. Cele peste 20 de jocuri Outfit7 au fost descărcate în întreaga lume de peste 18 miliarde de ori și până la 470 de milioane de fani le joacă în fiecare lună. Portofoliul companiei include și numeroase seriale animate de top, parcuri de distracție și un program de licențiere. Mai multe informații puteți găsi pe www.outfit7.com.