Analiza — June 24, 2022 at 4:40 pm

NextUp: Statul român simulează digitalizarea în relația cu mediul de business, încărcând afacerile cu raportări suplimentare generatoare de amenzi

by

Instituțiile statului încarcă afacerile din România cu raportări suplimentare despre activitatea lor de business, care obligă firmele la cheltuieli suplimentare pentru a putea transmite aceste raportări și le expune la amenzi, în condițiile în care statul însuși nu investește în digitalizarea propriilor procese și a relației cu mediul de business, transmite compania NextUp, producător de soluții software pentru afaceri.

Roxana Epure, Managing Partner CIEL Romania„Prin implementarea SAF-T și e-Factura, obligatorii pentru o mare parte dintre companiile din România din iulie 2022, instituțiile statului încarcă afacerile cu raportări suplimentare, pentru că digitalizarea în curtea proprie este minimă. Prin cele două tipuri de raportări, firmele sunt practic obligate să investească în digitalizare, adică în soluții care să automatizeze întreg procesul de extragere din contabilitate a datelor cerute de stat, fără ca statul însuși să îmbunătățească relația cu mediul de business. Practic, prin SAF-T și e-Factura, care sunt raportări obligatorii, digitalizarea are loc doar unilateral, în curtea firmelor”, explică Roxana Epure, Managing Partner NextUp.

Raportarea SAF-T, obligatorie din ianuarie, cu o perioadă de grație care expiră în iunie, pentru categoria marii contribuabili, în care sunt incluse aproximativ 4.000 de firme, și pentru categoria celor medii de anul viitor, respectiv mici din 2024, impune transmiterea de informații financiar-contabile despre conturi contabile, clienți, furnizori, taxe, stocuri, proprietari, facturi de vânzare, facturi de cumpărare, plăți, mișcări de bunuri, tranzacții cu active.

Această raportare este considerată ca fiind “complexă” și „stufoasă” de către comunitatea experților contabili și de către mediul de business. În cazul în care conține erori sau date greșite, companiile riscă amenzi de până la 5.000 lei. Pentru a putea raporta multitudinea de date cerută de stat prin sistemul SAF-T, companiile se văd nevoite să apeleze la soluții de digitalizare, ceea ce presupune costuri suplimentare.

„Antreprenorii români investesc oricum în procesul de digitalizare în firmele lor, iar costurile suplimentare generate de noile sisteme de raportare de la stat nu ar fi o presiune financiară majoră, mai ales că aceste soluții sunt accesibile. Partea deranjantă este că digitalizarea nu se întâmplă și la stat, în timp ce statul obligă mediul de business la numeroase schimbări, care în loc simplifice munca antreprenorilor, o îngreunează. Mai mult de atât, firmele riscă să fie sancționate dacă nu raportează în timpul limită stabilit de stat sau dacă raportează date eronate, ceea ce pot evita fără stres și bătăi de cap cu un soft potrivit, care extrage și gestionează corect toate datele unei firme. Există softuri pe piață care, în lipsa unor tehnologii moderne și stabile, raportează greșit sau incomplet datele financiar la ANAF, ceea ce pe lângă stresul generat de schimbările aduse de stat, antreprenorii ar trebui să înfrunte un stres suplimentar, care le afectează business-ul”, explică Roxana Epure, Managing Partner NextUp.

În plus, prin cele două tipuri de raportări, SAF-T și e-Factura – care nu înseamnă facturare electronică, ci transmiterea online a datelor de pe facturi către stat, activitatea raportării este atribuită direct antreprenorilor, nu neapărat specialiștilor contabili, ceea ce încă o dată complică relația dintre stat și mediul de business.

„Multe schimbări implementate de stat solicită implicarea directă sau chiar prezența fizică a antreprenorilor, deși aceste responsabilități pot fi îndeplinite cu succes de specialiștii contabili, care oricum cunosc în detaliu activitatea financiară a firmei. Din păcate, statul nu simplifică prin deciziile luate activitatea în mediul privat, ci o încarcă dând la propriu de muncă și antreprenorilor, și angajaților. Pentru a nu resimți raportarea SAF-T , respectiv raportarea e-Factura ca pe responsabilități în plus, consumatoare de timp – pentru că antreprenorii, angajații și firmele însele nu au niciun avantaj prin aceste raportări – am automatizat transmiterea datelor către stat prin integrarea în sistemul de tip ERP NextUp a unor tehnologii moderne care ajută utilizatorii să încheie SAF-T și e-Factura în câteva minute”, adaugă Roxana Epure, Managing Partner NextUp.

Concret, pentru a simplifica activitatea comercianților, NextUp a introdus, în propriile softuri, de tip ERP, gestiune stocuri și contabilitate, o soluție de corelare și strângere a datelor pentru raportarea SAF-T, respectiv o soluție pentru transmiterea automată a datelor de pe facturi către ANAF. Astfel, transferarea automatizată a datelor de pe facturi în format XML, formatul dorit de stat, durează între 3 și 5 minute pentru toate facturile comparativ cu cel puțin 10 minute per factură pentru introducerea manuală a datelor.