EDUCATIE / JOB — June 24, 2022 at 4:21 pm

VTEX publică clasamentul celor mai bune universități din cadrul Tetrix

by

TETRIX, recunoscut de către Guinness World Records (GWR) drept cel mai mare concurs din lume dedicat studiilor de business, continuă să inspire și să încurajeze participanții să urmeze o carieră în domeniul digital și să-și îmbunătățească cunoștințele în afaceri. Conform punctajelor obținute de studenți în timpul competiției, universitățile din Argentina, Brazilia, Columbia și Chile sunt cele mai bune universități la nivel global în clasamentul Tetrix.

În cadrul ediției din 2021, Universitatea din Buenos Aires (UBA) a ocupat cea mai bună poziție la nivel global, fiind urmată de Universitatea din Valle (Univalle) din Columbia pe al doilea loc și de Estácio de Sá din Brazilia pe cel de-al treilea. De asemenea, în cadrul competiției, s-au remarcat și universități din Asia și Africa, iar Universitatea din Mysore (India) și Universitatea Internațională din Africa de Est (Uganda) au avut reprezentanți în finala ediției 2021.

Tinerii din România, studenți sau absolvenți de facultate în perioada 2017-2021, din orice domeniu, cu competențe lingvistice într-una din limbile: Engleză, Spaniolă sau Portugheză, sunt așteptați să se înscrie în competiție până pe 14 august 2022.

„Clasamentul universităților din cadrul concursului este încă o dovadă a faptului că Tetrix și-a atins obiectivele educaționale și că a reușit să aducă laolaltă numeroase contexte și idei culturale și etnice. Implicarea studenților și a instituțiilor de învățământ din multiple țări a fost impresionantă și esențială pentru a crea  oportunități egale pentru toată lumea în ecosistemul comerțului digital”, spune Mariano Gomide de Faria, fondator și co-CEO VTEX.

Cristi Movila VTEX„Din punctul nostru de vedere, inovația într-un domeniu este dictată de interesul tinerilor față de el. Cu cât avem mai mulți tineri care-și doresc o carieră în domeniu, indiferent că este vorba despre ecommerce ca business sau despre tehnologia din spatele lui, cu atât avem mai multe șanse de creștere. Tetrix este o competiție pentru studenți și absolvenți, dar, mai mult de atât, Tetrix este un mod de a descoperi tineri extraordinari, ale căror perfomanțe și idei ne vor ajuta ca industrie. România a participat și în trecut la competiție și sperăm ca anul acesta să avem România și pe podium”, declară Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX.

În 2021, Tetrix a avut peste 154.000 de participanți din 84 de țări, un număr-record de cereri, care i-au obținut recunoașterea de către Guinness World Records (GWR). Câștigătoarea ultimei ediții, organizate la Rio de Janeiro, a fost Francisca Avaria din Chile.

Pentru a participa la ediția din acest an, cei interesați – studenți și absolvenți din perioada 2017-2021 – se pot înscrie până de 14 august, pe site-ul concursului. Tetrix răsplătește câștigătorul cu o excursie pe cinci continente. Acestuia i se vor prezenta ultimele noutăți în materie de transformare digitală prin vizite la marile companii de tehnologie și participare la evenimente și la seminare în domeniul tehnologiei.

Promovat de VTEX, o platformă enterprise de comerț digital destinată brandurilor și retailerilor, și sponsorizat de Casa & Vídeo, Omega Energia, FGV EAESP și Twilio, concursul încurajează ecosistemul digital, creând astfel o rețea valoroasă a talentelor pregătite pentru viitor. De asemenea, aceste companii au acces la participanții care s-au remarcat cel mai mult, luând în calcul posibilitatea unor viitoare oportunități de angajare.

Universitățile situate pe cele mai bune poziții la ediția 2021 a Tetrix

1. Universitatea din Buenos Aires (UBA), Argentina
2. Universitatea din Valle (Univalle), Columbia
3. Universitatea Estácio de Sá, Brazilia
4. Universitatea din  São Paulo (USP), Brazilia
5. Universitatea Națională din Córdoba (UNC), Argentina
6. Universitatea Națională din Colombia (UNAL), Columbia
7. SENA (Serviciu Național de Învățare), Columbia
8. Universitatea Federală din Rio de Janeiro (UFRJ), Brazilia
9. Universitatea Paulista (UNIP), Brazilia
10. Universitatea Adolfo Ibañez (UAI), Chile

Detalii concurs Tetrix:
Participanți: studenți și noi absolvenți (între 2017 și 2021) din orice profil, cu competențe de limbă portugheză, engleză sau spaniolă.

Pentru depunerea cererilor și informații, accesează linkul.

Calendarul programului:
● Până pe 14 august: Înscrieri
● 15-28 august: prima fază a concursului (online)
● 5 septembrie – 2 octombrie: A doua fază a TETRIX (online)
● 5 și 6 noiembrie: semifinale și finale, la Rio de Janeiro

Pentru a afla mai multe despre inițiativele educaționale VTEX și despre posturile disponibile, accesează acest link.