Evenimente — June 30, 2022 at 11:07 am

Prima tabără de agricultură de precizie

by

Imagine1Imagine2Imagine3Imagine4În perioada 30 iunie – 3 iulie va avea loc AgriTech Camp – prima tabără de agricultură de precizie gratuită dedicată liceenilor și profesorilor din cadrul liceelor agricole din România.

Scopul AgriTech Camp este să familiarizeze liceenii și profesorii din cadrul liceelor agricole din România cu ideea de agricultură de precizie. Printre conceptele pe care le vom prezenta în cadrul acestui eveniment se numără: noțiunea de agricultură de precizie, diverse tehnologii din agricultură și provocările acestora, introducere în gândirea algoritmică, introducere în programare cu blocuri de cod si Java Script pentru a înțelege conceptele de bază în funcționarea tuturor acestor tehnologii.

„În contextul în care politica Green Deal a Uniunii Europene prevede, printre altele, măsuri de reducere cu 50% a nivelului de utilizare a pesticidelor, reducerea pierderilor de nutrienți cu cel puțin 50% și reducerea cu 50% a vânzărilor de substanțe antimicrobiene pentru animale până în 2030, tehnologia – mai exact agricultura de precizie – este cea care poate sprijini zona agricolă să atingă aceste ținte. În acest sens dorim, alături de partenerii noștri, să pregătim viitorii fermieri și viitorii specialiști în agricultură să folosească în beneficiul lor tehnologiile existente.“Ana-Maria Stancu, Președinte E-Civis.

AgriTech Camp este organizat de Asociația E-Civis în parteneriat cu Romanian-American Foundation și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară.

Romanian-American Foundation (RAF) a fost înființată în 2009. Fundația este un cadou din partea poporului american pentru poporul român. Misiunea RAF este să promoveze şi să consolideze condițiile necesare unei economii de piață sustenabile şi unei societăţi democratice, care să asigure accesul la oportunități pentru toate segmentele populaţiei din România. Intervențiile RAF acoperă trei priorități strategice: economie rurală, tehnologie și inovație, implicare civică. Programele educaționale sunt o componentă transversală pe parcursul tuturor intervențiilor noastre, oferind elevilor acces la educație de calitate și contribuind la sustenabilitatea programelor.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați: ana-maria@e-civis.eu sau 0721 678 764.