NEWS — September 12, 2022 at 10:45 am

Revolut Pay, soluția de checkout pe platforme de e-commerce

by

Business-RevolutPay-Press04-eur (1)Revolut lansează pe piață soluția de checkout la plățile online Revolut Pay, cu ajutorul căreia achizițiile pe platformele digitale vor deveni nu doar mai simple, ci și mai sigure.

Noua funcționalitate completează oferta de soluții propuse de divizia B2B a companiei britanice, Revolut Business, alături de terminalul Revolut Reader și de alte produse special concepute pentru comercianții care vor să dea afacerilor lor o anvergură globală.

În cei cinci ani scurși de la lansarea acestei linii dedicate mediului antreprenorial, Revolut Business a procesat tranzacții în valoare de peste 100 miliarde de lire sterline.

Principalele caracteristici ale Revolut Pay:
● O metodă de plată rapidă și simplificată
● Elemente inovatoare de securitate, integrând autentificarea cu doi factori, de fiecare dată când este nevoie
● Comisioane avantajoase pentru tranzacții, costuri transparente, fără taxe lunare
● Cu Revolut Pay, fondurile sunt virate în contul comerciantului în maximum 24 de ore, fără costuri suplimentare (de obicei, durata de efectuare a transferului sumelor încasate către contul comerciantului durează până la o săptămână, iar plata rapidă este comisionată sau taxată)
● IMM-urile pot adăuga Revolut Pay pe paginile site-urilor comerciale sau pe versiunile mobile ale acestora, iar secțiunea de check-out va fi disponibilă imediat, grație plug-in-urilor ușor de instalat
● Pentru companii mai mari sau start-up-uri, Revolut Pay vine cu un set de plug-in-uri API ușor de integrat și cu kit-uri pentru dezvoltare de software (SDK – Software Development Kits) care le permit firmelor să aibă metodele de plată funcționale pe site în doar câteva zile
● Comercianții pot adăuga opțiunea de cashback pentru clienții care cumpără de pe site-urile lor.