Internet/Telecom — October 5, 2022 at 5:04 pm

Huawei integrează Strava pe dispozitivele din gama Wearables

by

HUAWEI Heath x StravaHuawei Consumer Business Group anunță posibilitatea de integrare a datelor din aplicația HUAWEI Health în Strava. Orice deținător al unui dispozitiv HUAWEI din gama Wearables își poate exporta acum datele într-un cont Strava și poate profita de numeroasele activități de monitorizare ale aplicației, dar și de beneficiile comunității.

Datele precise de performanță personală multisport înregistrate prin HUAWEI Health, precum și traseul detaliat, pot fi transferate fără probleme în contul de utilizator Strava. În plus, multe dintre atributele comune ale dispozitivelor HUAWEI din gama Wearables sunt acum disponibile pentru utilizatorii Strava, printre acestea numărându-se durata lungă de viață a bateriei, datele precise de urmărire a performanței datorită tehnologiei de vârf TruSeen™ și tehnologia GNSS multi-sistem cu bandă dublă.

„HUAWEI Health este în continuare platforma preferată de utilizatorii noștri de dispozitive Wearables, deoarece prin intermediul ei își urmăresc în întregime activitatea de sănătate și fitness. Cu toate acestea, recunoaștem popularitatea Strava și, în special, comunitatea și capabilitățile sale de partajare. Suntem nerăbdători să le oferim utilizatorilor noștri flexibilitatea de a alege și să le prezentăm utilizatorilor de Strava numeroasele beneficii ale tehnologiei dispozitivelor HUAWEI Wearables. Suntem încântați să facem încă un pas înainte în construirea unei comunități puternice de sănătate și fitness la nivel global”, a declarat Andy Fang, Country Manager la Huawei Consumer Business Group.

Strava on HUAWEISincronizarea HUAWEI Health cu Strava nu putea fi mai simplă: este nevoie de conectarea la aplicația HUAWEI Health, selectarea opțiunii „eu”, urmând să se bifeze și opțiunea „Gestionarea confidențialității”, apoi „Partajare date și autorizare”, selectați ”Strava”, apoi „Conectare cu Strava” și veți fi direcționat către website-ul Strava, unde va trebui să introduceți detaliile contului Strava și să vă conectați; permiteți aplicației HUAWEI Health să se conecteze la contul Strava, apăsând pe „Autorizează” și gata.
Această funcționalitate este disponibilă în toată Europa, inclusiv în România, și este compatibilă cu toate dispozitivele HUAWEI Wearables, inclusiv cu cele mai recente produse vârf de gamă, HUAWEI WATCH GT 3 Pro, HUAWEI GT Runner și HUAWEI WATCH D.

Mai multe informații, dar și gama completă de dispozitive HUAWEI Wearables, pot fi consultate chiar pe Huawei Store.