Energie&Utilitati — October 20, 2022 at 3:44 pm

Noua generație de comutatoare de sursă automate (ATSE) TransferPacT, de la Schneider Electric, oferă un design modular pentru scalabilitate maximă, durabilitate și performanțe sporite

by

Schneider Electric, liderul transformării digitale a managementului energiei si automatizării, a anunțat lansarea următoarei generații de echipamente de comutare a sursei (ATSE) TransferPacTTM – o gamă de comutatoare automate de sursă, inteligente, de mare viteză, compacte și modulare, care oferă o scalabilitate sporită și performanțe robuste.

Schneider Electric_TransferPacTProiectat în conformitate cu IEC 60947-6-1, TransferPacT este un ATSE clasa PC, disponibil de la 32A, până la 160A, 2, 3, 4 poli cu o tensiune nominală de funcționare de 220-440V.

Familia de produse TransferPacT este disponibilă în două variante diferite: Automat și Automat Activ. TransferPacT Automat oferă setări rapide și o interfață ușor de vizualizat, în timp ce TransferPacT Automat Activ oferă o funcționalitate mai cuprinzătoare, având un controler și afișaj încorporat, dar și opțiunea de extindere la un HMI extern.

Scalabilitatea pe care o oferă TransferPacT permite unui utilizator să extindă o soluție de comutare a surselor, astfel încât să poată fi adăugate și module de comutație pe măsură ce crește cererea, iar actualizările pot fi programate fără întreruperea alimentării.

Caracteristicile TransferPacT includ:
• Disponibilitate și eficiență sporite ale energiei electrice, stimulate de conectivitate și securitate cibernetică;
• Timpul de funcționare este maximizat cu ajutorul unei tehnologii inovatoare care asigură viteze de transfer <500 ms;
• Designul compact și robust ajută TransferPacT să funcționeze în cele mai dure medii, cu temperaturi de funcționare de la -25°C, și până la 70°C;
• Un DPS încorporat și un fir de detecție – în acest fel utilizatorii se bucură de o economie de timp de 30% la instalare și punere în funcțiune.

Soluțiile EcoStruxureTM bazate pe IoT colectează și analizează datele ATSE în timp real, prin intermediul conectivității wireless, oferind operatorilor o analiză proactivă – mai degrabă decât preventivă – a întreținerii.

Având în vedere performanța sa robustă și fiabilă, care menține continuitatea alimentării cu energie electrică, TransferPacT a fost conceput special pentru sectorul clădirilor, unităților sanitare, centrelor de date și transporturilor.

Cu noua generație a familiei de produse TransferPacT, Schneider Electric își reconfirmă angajamentul de a maximiza timpul de funcționare și de a spori siguranța, fiabilitatea și conectivitatea pentru profesioniștii din industrie.