Internet/Telecom — October 31, 2022 at 3:37 pm

LinkedIn se întăreşte pentru siguranţa utilizatorilor

by

Reţeaua socială Linkedin a anunţat recent planurile sale de a implementa o serie de îmbunătăţiri ale platformei pentru a proteja comunitatea de utilizatori de activităţi lipsite de autenticitate sau chiar malefice. Obiectivul este acela de a ajuta utilizatorii să ia decizii mai informate despre cei cu care aleg să interacţioneze atunci când acceptă cereri de conectare sau doar schimbă detalii de contact.

LinkedInAceste îmbunătăţiri includ furnizarea de informaţii suplimentare despre profilurile utilizatorilor, elemente de back-end pentru detectarea profilurilor false şi sisteme de oprire a mesajelor suspicioase. Utilizatorii vor vedea un tag “About This Profile” care va oferi informaţii legate de momentul creării profilului sau al actualizării lui, precum şi dacă este ataşat sau nu de un număr de telefon verificat sau de un cont e-mail de organizaţie, deşi această din urmă caracteristică va porni cu un număr limitat de companii.

De asemenea, platforma implementează un nou model deep-learning care va scana proactiv încărcările noi de fotografii de profil, în încercarea de a determina dacă astfel de fotografii au fost generate prin folosirea inteligenţei artificiale sau nu.

Nu în ultimul rând, Linkedin va adăuga un avertisment mesajelor detectate ca incluzând conţinut cu potenţial de mare risc, cum ar fi cele care cer utilizatorilor să redirecţioneze o conversaţie către o platformă diferită – un indiciu comun al unei infracţiuni în derulare. Aceste avertismente vor oferi receptorilor şi opţiunea de a raporta conţinutul respectiv, fără ca emiţătorul mesajului să ştie de asta.