Hardware — November 1, 2022 at 10:42 am

Konica Minolta lansează două noi sisteme de birou

by

Konica Minolta Business Solutions România anunță lansarea pe piața locală a două noi echipamente color A4, accesibile, compacte și ușor de utilizat  – bizhub C3120i și bizhub C3100i – ideale pentru creșterea productivității în cadrul birourilor de acasă.
Modern computer on table in office interior. Stylish workplace
Dispozitive ușoare și compacte
Perioada pandemică a impus adaptarea la un nou stil de muncă și studiu. Astfel, mulți dintre noi ne-am mutat birourile acasă. Dispozitivele nou lansate – bizhub C3100i și bizhub C3120i – sunt ideale pentru utilizarea în aceste condiții, necesitând un spațiu redus pentru amplasare grație greutății și dimensiunilor mici, de doar 41×43 cm. În plus, aparatele funcționează discret, fără zgomot, acest lucru fiind un plus pentru utilizarea lor în încăperile mici.

Instalare facilă și conectare rapidă
Instalarea, configurarea și operarea se realizează într-un mod simplu pentru utilizator permițând folosirea rapidă a echipamentelor, cu posibilitatea de a salva setările preferate pentru un acces ulterior rapid și ușor. Panoul de control poate fi mutat într-o poziție verticală, ceea ce reprezintă un real ajutor atunci când dispozitivul este amplasat chiar lângă utilizator. Ambele echipamente oferă conectivitatea mobilă de care are nevoie orice birou de acasă. Sunt acceptate atât dispozitivele Android (Mopria), cât și iOS (AirPrint), precum și NFC tap-to-print/scan. În plus, aplicația dedicată Mobile Print poate fi utilizată pentru a printa, copia, scana și trimite fax direct de pe smartphone sau tabletă. Documentele și fotografiile pot fi trimise, pentru a fi printate, prin Wi-Fi (ca standard) sau prin portul USB dedicat, de pe fiecare echipament. Acesta din urmă oferă posibilitatea previzualizării fișierului înainte de imprimare.

Cu ajutorul funcției de deskew încorporată, utilizatorii pot ajusta imaginile scanate sau realizate cu ajutorul smartphone-ului, pentru printarea corectă a acestora, cum ar fi în cazul cărților sau al revistelor.

Securitate sporită pentru documentele confidențiale
Pentru a asigura securitatea informațiilor confidențiale sau sensibile, lucrările trimise pentru a fi imprimate pot fi protejate cu parolă și salvate temporar în memoria dispozitivului, fiecare fiind dotat cu o capacitate de stocare de 512 MB. Documentele salvate astfel vor fi tipărite doar în momentul în care este introdusă parola corectă pe panoul tactil.

Productivitate crescută
Dispozitivele sunt dotate cu o tavă generoasă ce poate stoca până la 250 de coli, reducând nevoia reîncărcării cu hârtie în cazul printării unor documente mai ample. Aparatele acceptă suport media cu grosimi diferite, de la 60 g/m² până la 176 g/m. Mulțumită funcției de printare față-verso și a celor trei niveluri de densitate a tonerului, consumul de hârtie și toner poate fi redus.

În plus, bizhub C3120i și bizhub C3100i sunt propuse pentru a fi premiate, în Germania, cu Blue Angel Mark conform DE-UZ 219, distincție oferită produselor ecologice identificate. Valoarea TEC este de doar 0,38 kWh/săptămână, ceea ce înseamnă că dispozitivele consumă foarte puțină energie.

Olaf Lorenz, Head of International Marketing Division la Konica Minolta Business Solutions Europe: „Konica Minolta este recunoscută în întreaga lume ca lider de piață și inovator în printare și soluții, care crează și oferă suport biroului inteligent conectat. Aceste dispozitive compacte – bizhub C3120i și C3100i, foarte conectate și accesibile, sunt perfecte pentru persoanele care lucrează și/sau studiază la biroul de acasă și au nevoie de un echipament mic, fiabil și funcțional.”