Evenimente — November 3, 2022 at 9:36 am

A început GoTech World 2022

by

Azi începe GoTech World, cel mai mare eveniment de business din domeniul IT & Digital din Europa Centrală și de Est, ce are loc pe 3 și 4 noiembrie, la Romexpo (Pavilion B1).

Peste 80 de companii de top, cunoscute la nivel național și mondial prezintă produse și servicii în premieră și în exclusivitate la cea de-a 11-a ediție a GoTech World.

CONCEPT_GOTECH_2022Despre viitorul în IT și tehnologia în procesele de business, în deschiderea GoTech World vor vorbi și:
• Sebastian Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării
• Iurie Țurcanu, Viceprim-ministrul pentru Digitalizare din Republica Moldova
• Sabin Sărmaș, Președintele Comisiei IT&C din cadrul Camerei Deputaților
• Vlad Stoica, Președintele Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)
• Alexandru Măxineanu, Managing Partner, Universum Expo, organizatorul evenimentului.

Cea de-a 2-a zi a GoTech World, vineri, 4 noiembrie, se deschide cu declarația lui Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, despre provocările inovației și tehnologiilor în politicile și programele de securitate ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

Programul GoTech World 2022 se desfășoară în două mari zone: cea de conferințe și zona expozițională, între orele 10.00 și 18.00.

122 de sesiuni au loc pe cele 11 scene de conferințe: Main Stage, E-Business & Digital Marketing, Retail & E-Commerce, IT Ops, Cybersecurity, Java, DevOps, .NET, UX/UI, Smart City și Business Transformation. Conferințele sunt susținute de peste 130 dintre cei mai importanți speakeri, inovatori, influenceri, experți și antreprenori din domeniile IT & Digital, recunoscuți la nivel global și național. Agenda sesiunilor de pe fiecare scenă poate fi consultată pe site-ul evenimentului, www.gotech.world

Zona Expozițională reunește 84 dintre cele mai importante companii IT, dezvoltatori web și agenții de comunicare online, furnizori și utilizatori importanți din domeniu. La standurile acestora, amenajate în Pavilionul B1 Romexpo, vizitatorii vor primi informații și vor testa cele mai noi proiecte și soluții dedicate sectorului de business. De asemenea, vor avea loc demostrații live, unele dintre produsele și serviciile prezentate fiind lansate în premieră.
Participarea la GoTech World se face pe baza unui bilet de acces ce poate fi achiziționat direct de pe www.gotech.world
În funcție de beneficiile pe care le primește un participant, există trei categorii de bilete: Standard Pass 109 EUR, Content Pass 279 EUR, VIP Pass 349 EUR.

Speakeri de renume, pe scena principală a GoTech World
Cele două zile ale evenimentului de la Romexpo vor fi marcate de participarea unor speakeri renumiți la nivel internațional, care vor împărtăși publicului din experiențele lor ca manageri în companii de anvergură, care au schimbat lumea prin inovațiile lor și prin ideile pe care le promovează.

Unul dintre acești speakeri este și Nick Rosa – Metaverse Strategy Lead Europe, Accenture, care pe 3 noiembrie, de la ora 17.15 va susține sesiunea intitulată Understanding the Metaverse. În cadrul acesteia, se va face o introducere cuprinzătoare pentru înțelegerea Metaversului și se va pune accent pe idei privind principalele sale componente experiențiale și straturi tehnologice, ceea ce este real și ce nu este real, implicațiile etice și de ce este foarte important atât pentru interacțiunile cu clienții, cât și pentru transformarea unei companii.

La GoTech World va fi speaker pe scena principală (Main Stage) una dintre cele mai interesante figuri ale lumilor științifice și artistice, Dr. Merrit Moore, denumită și balerina cuantică (quantum ballerina). Dr. Merritt Moore va face cunoștință cu publicul din România din postura de speaker vedetă la GoTech World, vineri, 4 noiembrie, orele 10:45, pe Main Stage, prezentată de Orange Business Services.

Vineri, 4 noiembrie, pe Main Stage, în Pavilionul B1 Romexpo, de la ora 12.00, va fi prezentă ca speaker și Christina Korp, una dintre cele mai puternice voci internaționale din domeniul promovării tehnologiei spațiale. Sesiunea susținută de Christina Korp, pe 4 noiembrie, la Romexpo, aduce în discuție tema “cum tehnologia spațială ar putea fi cheia pentru salvarea planetei Pământ” (How Space Technology Could Be the Key to Saving Planet Earth).

Ryan Gentz, CEO și cofondator al CuteCircuit, primul brand de modă din lume cu tehnologie purtabilă, vine la GoTech World, vineri, 4 noiembrie și susține sesiunea The Wearable Metaverse, pe Main Stage, cu începere de la ora 16.00.

Despre cum arată agricultura viitorului și locul ei în orașe va vorbi pe Main Stage fondatorul companiei Floating Farm (Ferma Plutitoare), Peter van Wingerden, care va susține conferința Transfarmarea, viitorul agriculturii urbane (Transfarmation, The future of city farming).

În zona expozițională a evenimentului, vizitatori GoTech World vor avea acces la o varietate de produse și servicii digitale care se adresează mediului de business, companiilor de stat și comunităților de afaceri locale și internaționale.

Printre soluțiile propuse de companii în zona de expoziție se numără:
• Soluții de Smart City, cloud și securitate cibernetică și servicii inovatoare dedicate companiilor care au nevoie de protecția sistemelor informatice
• Tehnologii sigure, eficiente, inteligente și accesibile, pentru viitorul unei mobilități sustenabile și al industriei automotive. Printre acestea vor fi și aplicații de mobilitate, ce vor fi lansate pentru piața din România chiar în cadrul evenimentului, dedicate flotelor urbane de autoturisme
• Sisteme automate de garanție-returnare, de preluare a ambalajelor. Aceste sisteme destinate comercianților.
• Soluții pentru procesele E-Commerce, care centralizează și automatizează activități ca: listare produse pe marketplace, generare facturi, emitere AWB-uri și sincronizare stocuri și prețuri.
• Soluții digitale pentru furnizorii de servicii și instituțiile din sectorul sănătății.
• Aplicații și soluții robotizate pentru retail cum ar fi scannerele inteligente care corectează erorile de etichetare din magazine.
• Tehnologiile de cloud și inovația din acest sector digital
• Soluții de creare a rețelelor Wi-Fi de înaltă performanță, capabile să funcționeze la cele mai înalte standarde de securitate.