Financiar-Bancar, Securitate — December 6, 2022 at 11:19 am

GTS, principalul furnizor de soluții de securitate pentru sectorul bancar pe piața din România, devine Hyperfy®

by

GTS, dezvoltatorul român de platforme de software integrate pentru industria de securitate fizică și principalul furnizor la nivel național de astfel de soluții pentru sectorul bancar, devine Hyperfy®. Compania, susținută de Abris Capital Partners (“Abris”), investitorul de private equity specialist în transformarea ESG, își propune creșterea semnificativă a veniturilor în 2023, prin lansarea de platforme software noi, inovative, pe bază de inteligență artificială (AI), oferind clienților soluții inovatoare end-to-end de securitate și siguranță fizică.

foto Hyperfy®În 2022, Hyperfy® a avut o creștere accelerată a numărului de clienți din portofoliu, comparativ cu anul 2021, adresând prin soluțiile sale nevoi specifice ale clienților din industrii precum cea petrolieră, de retail, manufacturieră sau de distribuție.

Cu peste 300 de angajați la nivel național, compania intenționează să se extindă prin intrarea cu produse software bazate pe tehnologie de ultimă generație, pe mai multe piețe la nivel european. În același timp, va continua extinderea prezenței fizice la nivel național prin crearea de noi puncte de lucru.

Sub umbrela noului brand Hyperfy®, vor funcționa și vor comunica unitar 4 entități juridice – Global Technical Services, Global Operation Center, GTS Global Intelligence și Knowledge Investment Group (deținătorul brandului Lummetry.AI), al căror scop este acela de a revoluționa industria de securitate, prin inovație tehnologică.

foto Lucian Mățăoanu, CEO Hyperfy®Lucian Mățăoanu, Chief Executive Officer, Hyperfy®, a spus: „Încă de la început ne-am concentrat eforturile pentru a crea tehnologie. Suntem inovatori într-o piață de soluții clasice de securitate, în care propunem un concept dominant, bazat pe IT. Viziunea noastră asupra viitorului industriei de securitate este transpusă în fiecare activitate pe care o desfășurăm, iar astăzi marcăm drumul către următoarea versiune a companiei noastre – Hyperfy®. Prin toate cele 4 enități aflate sub această umbrelă, ne dorim să oferim tuturor un viitor sigur, prin soluții tehnologice de securitate bazate pe inovație”.

Cele 4 entități componente ale Hyperfy® formează un reper pentru industria software de securitate fizică în regiune, fiind un one-stop shop pentru clienții business din România, care au nevoie de o o gamă completă de servicii, începând din faza de dezvoltare şi până la finalizarea unui proiect. Astfel, clienții au posibilitatea să acceseze într-un singur loc servicii de proiectare, implementare, mentenanţă, dezvoltare de platforme software, servicii de monitorizare, intervenție, precum și rapoarte și analize specifice domeniului de activitate.

Parte din Hyperfy®, GTS Global Intelligence, incubator pentru soluții avansate de IoT, este cunoscut pe piața din România pentru dezvoltarea platformei CAVI Smart Monitoring, soluție ce oferă capacitatea de a integra infrastructurile complexe de sisteme de securitate fizică din cadrul companiilor cu locații multiple, precum și pentru crearea CAVI Share Alert, prima platformă din România dedicată eficientizării serviciilor de intervenție rapidă, bazată pe un model similar serviciilor de tip ridesharing.

„Misiunea noastră este să ducem industria de securitate cu un pas mai departe. Cu ajutorul tehnologiei, punem la punct soluții care pleacă de la nevoile clienților noștri și avem în ADN dezvoltarea de platforme software care să depășească limitările soluțiilor clasice. Prin noua identitate Hyperfy®, devenim creatori de beneficii pentru businessuri nu doar mai sigure, ci și mai inovatoare”, a continuat Lucian Mățăoanu, Chief Executive Officer, Hyperfy®.

Noua identitate, Hyperfy®, marchează o nouă etapă în activitatea desfășurată de companie, având drept scop diversificarea soluțiilor din portofoliu, astfel încât să fie amplificată valoarea adăugată adusă în activitatea companiilor ce implementează soluții dezvoltate de Hyperfy®. Activitatea celor 4 entități sub umbrela Hyperfy® – Global Technical Services, Global Operation Center, GTS Global Intelligence și Lummetry.AI – va rămâne neschimbată, la fel și statutul juridic deținut de fiecare companie în parte.