Financiar-Bancar — December 22, 2022 at 2:59 pm

5 tendințe în plăți de urmărit în 2023

by

2022 a fost, din multe puncte de vedere, un an de tranziție. Din fericire, mulți dintre noi am trecut de la perioadele de izolare la o nouă normalitate, care evoluează încet, dar sigur. Am trecut de la munca complet la distanță la modele noi, hibride, de la redresare la incertitudine economică pe termen scurt,  în timp ce tranziția plăților de la numerar la digital continuă la nivel global. În acest context, iată cinci tendințe în peisajul plăților pe care le urmărim îndeaproape în 2023.

Contactless smartphone payment1. Reluarea călătoriilor, pentru afaceri și recreere, alimentează consumul

De-a lungul lui 2022, călătoriile au revenit la nivel global, sprijinite în mare parte de redeschiderea frontierelor, și ne așteptăm ca această tendință să continue în 2023 (în special odată cu relaxarea restricțiilor în regiunea Asia Pacific).

Studiile recente derulate de Visa au indicat o creștere generală a sumei medii per călător cheltuită în străinătate între iunie și august 2022, fapt valabil atât pentru comerțul cu amănuntul, cât și pentru serviciile de turism, cum ar fi hoteluri, restaurante și divertisment.

Susținută inițial de turiștii cu venituri ridicate și de vacanțele prelungite, creșterea cheltuielilor transfrontaliere s-a uniformizat pe măsură ce diversitatea turiștilor s-a extins și durata călătoriilor a început să revină la normal.

În timp ce călătoriile de afaceri s-au reluat doar parțial, unii turiști profită de oferte de călătorie în destinații de afaceri, plătind mai puțin pe sejururi la hotel în 7 din 10 orașe considerate destinații de afaceri la nivel global, comparativ cu 2019. În timp ce redresarea turismului continuă și destinațiile de afaceri recâștigă teren, ofertele turistice pentru orașele “business friendly” vor persista, în condițiile în care hotelurile și agențiile de turism mențin prețurile ridicate pentru turiștii de business, însă oferă tarife reduse celor care călătoresc pentru recreere ca să își completeze gradul de ocupare.

Cu unele granițe care abia urmează să fie deschise – cel mai relevant exemplu fiind China – probabil există în continuare potențial privind creșterea turismului și a cheltuielilor de retail aferente. Datele Visa au arătat că achizițiile turiștilor străini au revenit complet la nivelul de dinainte de pandemie în 63% din cele mai vizitate 500 de destinații la nivel global – un procent care, foarte probabil, va crește în 2023.

2. Consumatorii au scopuri mai bine definite și adoptă comportamente sustenabile

În timp ce tot mai mulți oameni pleacă de acasă la muncă sau pentru a-și petrece timpul liber,  consumatorii adoptă comportamente și modele de consum mai responsabile care reflectă grija față de mediu și schimbările climatice. Potrivit unui studiu recent publicat de Skift și McKinsey, 40% dintre turiștii din întreaga lume au fost dispuși să plătească cu cel puțin 2% mai mult pe bilete de avion neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon. Anterior, studii similare arătau că doar 14% dintre călători au făcut acest lucru.

În 2023, ne așteptăm să vedem mai mulți consumatori care merg în această direcție, pe măsură ce mai multe opțiuni devin disponibile. Oferte precum pachetul Visa Eco Benefits și parteneriatul cu Ecolytiq oferă consumatorilor acces la beneficii și informații, cum ar fi conștientizarea impactului climatic și calculul amprentei de carbon, ajutându-i să facă alegeri mai informate și sustenabile. „Recomerțul” – o altă expresie pentru comerțul circular, în care mărfurile închiriate, reumplerea, repararea, revânzarea, returnarea și redistribuirea contribuie la alegeri mai sustenabile – crește, de asemenea, în popularitate. 69% dintre consumatorii care au participat la un sondaj Visa recent au declarat că ar alege comercianții cu amănuntul pe baza acestui tip de activități. În 2023, ne așteptăm la mai multe beneficii pentru consumatorii care fac alegeri sustenabile și instrumente care să îi ajute să calculeze impactul acțiunilor lor.

Confortul va juca, de asemenea, un rol cheie în a ajuta consumatorii să facă alegeri sustenabile în viața de zi cu zi. De exemplu,  plata pentru transportul public cu cardul contactless sau un dispozitiv de plată mobil înseamnă că nu mai este nevoie de un card de transport dedicat, un bilet de hârtie sau de numerar atunci când folosim mijloacele de transport în comun. A doua ediție a sondajului Visa privind viitorul mobilității urbane a arătat că 91% dintre respondenți se așteaptă ca plățile contactless să facă parte din experiența lor de călătorie. Ne așteptăm ca, în viitor, plățile contactless să devină standardul pentru transportul public – oferind o experiență îmbunătățită, eficientă și sustenabilă atât pentru călători, cât și pentru operatorii de transport. În contextul în care rețeaua Visa a depășit un miliard de tranzacții contactless realizate în sistemele de transport la nivel global în numai zece luni în 2022 și a încheiat anul fiscal cu peste 1,2 miliarde de tranzacții,  nu vedem semne de încetinire a dezvoltării în această direcție.

3. Business-to-business 3.0

Inovația în segmentul plăților business-to-business (B2B) va alimenta un nou val de transformare digitală. În 2023 și mai departe, vom vedea o versiune 3.0 a plăților B2B, una în care noua frontieră a comerțului global B2B este digitală, sigură, rapidă, flexibilă și continuă. Vom asista la creșterea plăților mobile B2B, pe măsură ce crește preferința pentru plățile prin telefon, iar digitalizarea plăților B2B va alimenta creșterea achizițiilor în comerțul electronic de tip business-to-business.

Tot mai mai multe companii oferă acum plăți online și este de așteptat ca 80% din tranzacțiile B2B să fie digitale până în 2025. Digitalizarea procesului de afaceri va continua să accelereze tranzacțiile B2B și ofertele de plată integrate, dincolo de cecuri și facturi pe hârtie. Companiile văd deja beneficiile facturilor electronice și a plăților digitale. Din ce în ce mai multe guverne fac progrese privind digitalizarea plăților. Băncile, procesatorii și rețelele de plată continuă să facă progrese în ceea ce privește dezvoltarea de noi cazuri de utilizare a cardurilor virtuale. Inovația va continua, deoarece ecosistemul oferă mai multe caracteristici și funcționalități pentru a eficientiza plățile și operațiunile de afaceri.

4. Noi soluții se întrezăresc dincolo de iarna cripto

Piața criptomonedelor și-a primit porția de volatilitate în ultimul an. Deși viitorul nu este încă foarte clar, în această iarnă cripto, ne așteptăm ca o serie de concepte mai puțin durabile să fie abandonate, în timp ce altele bazate pe abordări echilibrate și conforme să dezvolte în continuare soluții web utile pentru întreprinderi și consumatori. În urma problemelor de lichiditate recente, sperăm că platformele cripto depun eforturi pentru a se asigura că există măsuri de protecție adecvate și transparență pentru clienți.

În viitorul imediat, observăm o concentrare a guvernelor, băncilor centrale, instituțiilor financiare tradiționale și fintech-urilor asupra banilor programabili și a plăților – fie pentru monedele digitale ale băncilor centrale (CBDC), monede stabile (stablecoins) sau alte tipuri de bani fiat tokenizați. Utilizarea plăților în noua versiune web3 include fluxurile de state de plată, microplățile și plățile transfrontaliere.

Nu în ultimul rând, vedem că brandurile folosesc tehnologia NFT pentru a construi noi experiențe digitale, valorificând potențialul pentru noi cazuri de utilizare în comerț, plăți și programe de loialitate. Aceste experiențe sunt adesea centrate pe crearea de avatare unice, elemente digitale care le însoțesc pe cele fizice și invers, precum și platforme de loialitate. În 2023, ne așteptăm ca această tendință să se accelereze, pe măsură ce brandurile caută să-și aprofundeze relațiile și angajamentele cu clienții.

5. Frauda se adaptează la o lume „hibridă”

Pe măsură ce tot mai multă lume adoptă un stil de viață și de muncă „hibrid”, fraudatorii își adaptează tacticile și găsesc noi modalități de a înșela consumatorii. Întrucât tot mai mulți turiști plătesc pentru zboruri, hoteluri, mâncare și fac tot felul de achiziții pe parcursul călătoriei, fraudatorii au mai multe oportunități de a obține acces la date sensibile. Odată cu revenirea turismului, probabil vom continua să vedem o creștere a fraudelor transfrontaliere. Un sondaj Visa recent a constatat că mai mult de jumătate (58%) dintre turiști au declarat că sunt îngrijorați de posibilitatea fraudării cardurilor lor de credit sau de debit în timpul călătoriei.

Poate că cea mai nouă amenințare sunt identitățile sintetice – atunci când escrocii formează o nouă identitate pornind de la unele informații de identificare personală. Ne așteptăm ca întreprinderile mici să fie în continuare ținte, deoarece adesea nu au resursele sau cunoștințele necesare pentru a acorda prioritate instrumentelor de securitate și altor măsuri de protecție.

Toate acestea înseamnă că securitatea și încrederea vor rămâne critice. Tehnologiile de autentificare de ultimă generație utilizate pentru protecția utilizatorilor, cum ar fi EMV 3D Secure (EMV 3DS), contribuie la securitatea comerțului electronic global în timp real. Metodele și soluțiile digitale de plată, cum sunt cardurile virtuale, vor continua să facă totul mai ușor și mai sigur, de la achiziționarea de bilete de avion până la împărțirea notei de plată la cină. Companiile vor deveni, de asemenea, mai conștiente de importanța investiției în instrumente de securitate pentru a preveni frauda și polițe de asigurare care să ajute la atenuarea impactului unei eventuale fraude.

O lume în tranziție

Tranziția către digital este în desfășurare – cu un ritm accelerat în anii de pandemie – însă nu toată lumea beneficiază de această transformare. 29% dintre adulții din țările în curs de dezvoltare sunt în continuare în afara sistemului financiar formal și 43% dintre adulții din economiile emergente se bazează exclusiv pe numerar. Având în vedere că 70% din noua valoare creată în economia globală se bazează pe câștigurile de productivitate din adoptarea tehnologiei digitale, mai este mult de lucru.