Business — January 10, 2023 at 11:36 am

Vatis Tech obține o nouă finanțare, pe fondul măririi veniturilor de 10x în ultimul an

by

Compania românească Vatis Tech (https://vatis.tech/) anunță finalizarea unei noi runde de finanțare în valoare de 650.000 de euro. La rundă au participat investitorii existenți – fondurile Early Game Venture și Sparking Capital, Mălin Ștefănescu ca angel investor. Alți investitori privați s-au alăturat și ei actualei runde.

Vatis Tech este recunoscută pentru dezvoltarea de tehnologii de recunoaștere vocală bazată pe inteligență artificială, care rivalizează la nivel de acuratețe cu giganți globali precum Google sau Microsoft.

Noul flux de capital va permite companiei să accelereze vânzările în România pentru o cotă de piață mai mare, dar și să își extindă operațiunile pe cel puțin încă o piață europeană. Sunt vizate astfel Germania, Spania sau Franța.

Pentru Vatis Tech, 2022 a fost un an de creștere accelerată, iar tendința se va menține și în acest an. Veniturile companiei s-au majorat în 2022 de 10 ori prin comparație cu 2021, iar rata de creștere pe ultimul trimestru fiind de peste 30%.

Fondatori Vatis Tech
Fondatori Vatis Tech

„Strategia noastră de la bun început a pus pe primul plan calitatea produsului și experiența de utilizare. Tehnologic aveam nevoie de un produs foarte bun, care să câștige în fața oricărui AI de recunoaștere vocală dezvoltat de jucătorii globali. În momentul în care am avut acest produs, am ieșit cu el pe piață iar dacă la început aveam un client care ne testa tehnologia, acum avem zeci de clienți mari recurenți și multe proiecte pilot în diferite stadii de implementare atât în mediul privat, cât și în cel guvernamental unde se dorește o digitalizare a proceselor clasice. Toate acestea s-au întâmplat într-un singur an, ceea ce ne face și mai ambițioși pentru 2023”, spune Adrian Ispas, Co-fondator și CEO al Vatis Tech.

„Mă bucur că avem ocazia să conducem o nouă rundă de investiție în Vatis Tech. Așteptările noastre de după prima investiție au fost îndeplinite – echipa a demonstrat că se poate construi o tehnologie speech to text cu grad înalt de acuratețe și că poate avea tracțiune. Acum dorim să vedem o replicare a rezultatelor obținute în România și în alte țări europene, având o tehnologie matură care începe să fie din ce în ce mai adoptată de companii și parteneri”Dan Călugăreanu, Partener Early Game Venture

„Când am investit pentru prima oară în Vatis Tech, am avut încredere într-o echipă promițătoare care ne-a convins prin profesionalismul și dedicarea de care au dat dovada. Am ales să ne alaturam acestei runde de finanțare și să ne mărim participatia în cadrul Vatis, care în decursul ultimelor luni a reușit să convingă tot mai mulți clienți atât din țară cât și din străinătate, ca tehnologia dezvoltată de către ei este superioară concurenței. Fondurile atrase vor susține expansiunea internațională a companiei și vom susține echipa Vatis în continuare în a cuceri piețe internaționale cu un produs ‘creat în București din dragoste pentru tehnologie și cu multă cafea”Vlad Sarca, Partener Sparking Capital

„Fondatorii Vatis Tech sunt tineri, entuziaști și buni în ceea ce fac, produsul reușește să întreacă în performanțe produse similare ale gigantilor tehnologici și companiile au nevoie de transcrieri din limba română și, în general, din limbi mai puțin încercate de firmele multinationale. M-am bucurat ca mi s-au alaturat în această rundă mai mulți business angels din TechAngels. Cred că, împreună cu EGV și Sparking, vom reuși să ajutam la crearea unei noi povești de succes în IT.”Mălin Ștefănescu, președinte TechAngels

Compania a lansat recent noi modele de transcriere pentru domenii cu termeni foarte specifici, precum cel medical sau juridic, dar și pentru un sector economic cu nevoi uriașe de transcriere, cel al call centerelor.

În perspectiva dezvoltării pe piața locală, Vatis Tech a semnat acorduri cu mai mulți parteneri printre care Vodafone România, GBC, Sofmedica Group, Gama IT, Kontron Services Romania, Wolters Kluwer, Blue Note sau Synaptic SBS. Parteneri cu ajutorul cărora vor fi inițiate în primul trimestru al anului o serie de proiecte pilot în diferite industrii (servicii medicale, call center, servicii juridice).

În acest moment, raportul de acuratețe al Vatis Tech pe limba română depășește în medie 95% în timp ce la Google sau Microsoft sunt în zona de 85% acuratețe. Tehnologia este folosită cu succes în momentul de față în mai multe industrii precum media, legal, medical sau call centere.

De la lansarea tehnologiei sale de recunoaștere vocală, Vatis Tech a depășit 3,1 milioane de minute transcrise.

În prezent peste 20 de companii lucrează deja cu tehnologia Vatis Tech printre care Klarmedia, Unicredit, Voyo, The Vast and Curious sau Termene.ro

Picture1Progresele tehnologice realizate de Vatis Tech în ultimul an de zile permit tuturor companiilor, fie ele private, fie instituțiilor guvernamentale, să automatizeze mai mult ca niciodată procese și fluxuri întregi de date audio obținând astfel eficientizarea costurilor, timpi de răspuns mult mai buni la nevoile clienților, extragere de informații cheie în timp real dar și generarea de noi surse de venit.

Pentru a folosi tehnologia Vatis Tech, un utilizator trebuie doar să-și facă un cont online pe https://vatis.tech/ și să încarce fișierele audio sau video pe care le dorește transcrise. Perioada de testare gratuită include 1 oră de conținut audio sau video. Ulterior, serviciul de transcriere se poate achiziționa pe baza unui abonament, începând de la prețul de 5 euro/oră de conținut și ajungând la 1 euro/oră pentru integrarea prin API.