IT Efficiency / Sustainability — January 17, 2023 at 11:18 am

Konica Minolta și-a propus ca până în 2050 energia utilizată în activitățile proprii să fie 100% din surse regenerabile

by

CDP logoRecunoscută drept lider global în combaterea schimbărilor climatice, Konica Minolta, listată printre cele 283 de companii sustenabile la nivel Mondial, a fost onorată cu distincția de lider global în Climate A List, de către CDP (fost Carbon Disclosure Project). CDP este o organizație non-profit angajată în activități pentru realizarea unei economii durabile. Este pentru a șaptea oară când Konica Minolta este plasată pe lista Climate A și pentru a treia oară consecutiv, din 2020.

Lista Climate A
Climate A List este compusă din companii care au fost recunoscute ca lideri mondiali în ceea ce privește obiectivele stabilite și acțiunile întreprinse în vederea combaterii schimbărilor climatice. Din cele peste 18.700 de companii din întreaga lume, care au participat la sondajul CDP, doar 283 dintre acestea (dintre care 74 sunt companii din Japonia) au fost incluse pe lista Climate A, în 2022. Această integrare este o recunoaștere a eforturilor organizațiilor identificate de a reduce emisiile CO2, de a atenua schimbările climatice și de a contribui la un mediu economic cu emisii scăzute de carbon.

Reducerea emisiilor de CO2
Poziționarea Konica Minolta pe lista Climate A este rezultatul mai multor activități și obiective durabile pe care compania le-a atins și le implementează constant.

De exemplu, compania și-a stabilit obiectivul de a reduce cu 60% emisiile de CO2 în dezvoltarea de produse, vânzări și servicii, precum și în ceea ce privește utilizarea produselor până în 2030 – pornind de la nivelul anului 2005 (în 2017, aceste obiective au fost aprobate de Science Based Target Initiative (SBTi)). Scopul Konica Minolta este aproape atins, în 2019 fiind deja confirmate reduceri de 52%.

Pentru a atinge aceste obiective, compania a dezvoltat tehnologii de producție care necesită un consum mai mic de energie, achiziționează energie electrică din surse regenerabile și promovează trecerea la operațiuni comerciale ce presupun consum redus de hârtie.

growing-plants_w1472xh525Accelerarea trecerii la energie regenerabilă
Konica Minolta și-a propus ca, până în 2050, energia utilizată în activitățile proprii să fie 100% din surse regenerabile. Prin urmare, în 2019, Konica Minolta s-a alăturat RE100, o inițiativă globală care reunește companiile implicate să utilizeze în întregime energie regenerabilă pentru propriile operațiuni. Începând cu țările și regiunile în care energia electrică din surse regenerabile este relativ răspândită, Konica Minolta și-a revizuit contractele de achiziție a energiei și a trecut la surse regenerabile acolo unde este posibil:
• Cele două fabrici de producție a dispozitivelor MFP și PP din China utilizează 100% energie electrică din surse regenerabile.
• Două fabrici de producție a tonerului au atins obiectivul de utilizare 100% a energiei regenerabile în anul fiscal 2021. Cele două fabrici – Konica Minolta Supplies Manufacturing U.S.A., Inc. și Konica Minolta Supplies Manufacturing France S.A.S. – dețin deja și certificatul verde pentru energia electrică pe care o utilizează.
• Noua fabrică a Konica Minolta – Mechatronics Co., Ltd. – finalizată în 2021, în prefectura Aichi din Japonia, utilizează aproximativ 11% din electricitatea necesară activităților sale din energia solară.
• Sediul central European al Konica Minolta și alte 10 subsidiare utilizează energie verde în procent de 100% sau aproape de acesta (Austria, Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie, Lituania, Țările de Jos, Norvegia, Spania și Suedia).
• Konica Minolta Business Solutions U.S.A., Inc., își acoperă tot consumul de electricitate cu energie regenerabilă furnizată de panouri solare și alte diverse surse, cum ar fi biomasa, energia geotermală, hidroenergia și energia eoliană. Compania americană de vânzări a Konica Minolta s-a alăturat, în mai 2022, programului Green Power Partnership inițiat de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Referință: evaluare de către părți externe
Konica Minolta este inclusă, în prezent, pe lista indicilor ESG la nivel Mondial și se află pe primul loc, după cum se arată mai jos:

01 17 Comunicat de presă - Konica Minolta și-a propus ca, până în 2050, energia utilizată în activitățile proprii să fie 100% din surse regenerabile