Business — January 17, 2023 at 12:37 pm

NextUp Solutions a încheiat 2022 cu o creștere de 50% față de anul anterior

by

NextUp Solutions, una dintre cele mai mari companii de soluții software pentru business, a înregistrat în 2022 o creștere a cifrei de afaceri cu 50% față de anul anterior, peste estimările companiei, în primul an după un proces de rebranding.

Read the english version of this article

Creșterea cererii pentru soluții software de tip ERP și de salarizare, lansarea de noi soluții printre care SAF-T, e-Factura, RO e-Transport și automatizari ale proceselor repetitive de business, atragerea de noi clienți și creșterea spectaculoasă pentru soluții software customizabile sunt principalii factori care au impulsionat creșterea business-ului NextUp Solutions.

Roxana Epure 2„2022 a fost un an reper pentru business-ul nostru, venind, după investiții masive în softuri și funcționalități noi, cu o nouă strategie și un proces de rebranding care au dat noi direcții companiei, ceea ce a dus la creșteri cu mult peste estimările prognozate. A fost un an efervescent, cu numeroase proiecte și un interes impresionat pentru soluțiile noastre, în special privind soluția pentru raportarea SAF-T, obligatorie pentru firmele din România, dar și pentru sisteme de tip ERP sau softuri de salarizare. Am alocat resurse majore, în special financiare, dar și umane și tehnologice, pentru a dezvolta noi soluții software care să automatizeze operațiunile de business ale clienților”, punctează Roxana Epure, Managing Partner NextUp Solutions.

Astfel, în 2022, cea mai mare creștere a cererii a înregistrat-o soluția ERP, o creștere de 50%, urmată de funcționalitățile legate de SAF-T, softul de salarizare și dezvoltări personalizate. Comparativ cu 2021, anul trecut un efect considerabil asupra creșterii cifrei de afaceri au avut-o soluțiile de raportare SAF-T și e-Factura, NextUp Solutions fiind printre puținele companii de software care dezvoltă acest tip de soluții pentru automatizarea raportărilor către ANAF.

De asemenea, compania a înregistrat o creștere de 10% a numărului de clienți, la un total de peste 5.500. Cei mai mulți clienți provin din industriile retail, ecommerce, producție și servicii, iar cele mai mulți clienți noi în 2021 sunt din producție și distribuție.

Totodată, NextUp Solutions a investit peste 500.0000 de euro în dezvoltarea de noi tehnologii, în marketing și în consolidarea și extinderea echipei. Cea mai mare parte a investițiilor a fost dedicată dezvoltării de soluții software, în special de automatizări care reduce timpul de execuție cu până la 50%-80%, în funcție de tipul de operațiune și elimină erorile umane în activitatea de zi cu zi.

Astfel, și în 2022 NextUp Solutions a înregistrat un avans semnificativ pe piaţa de inteligenţă artificială, integrând în softurile sale soluţii de automatizare, care automatizează operaţiuni de business, task-urile repetitive manuale fiind realizate în minute, în loc de ore, iar angajaţii fiind eliberaţi pentru activităţi mai creative şi mai valoroase profesional atât pentru cariera lor, cât şi pentru firma în care lucrează.

Pentru 2023, NextUp Solutions are în plan noi investiții în tehnologii și dezvoltarea de soluții software web-based, dar și în integrari cu tehnologii externe care să scape antreprenorii de birocrație și consum inutil de resurse și bani, estimând o creștere de 40% a cifrei de afaceri.