NEW TECHNOLOGY — January 28, 2023 at 10:17 am

QOOBISS devine furnizor acreditat ADR pentru verificarea identității la distanță

by

QOOBISS devine furnizor acreditat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) pentru servicii de verificare a identității la distanță, utilizând mijloace video, susținând astfel companiile din industria financiară în procesul de digitalizare a operațiunilor, prin facilitarea verificării identității clienţilor, fără a fi necesară prezenţa la ghişeu.

Qoobiss-2De asemenea, soluția QOOBISS eKYC a fost dezvoltată pentru a asigura integrarea cu documentul de identitate în orice format, inclusiv pentru noile cărți electronice de identitate, ce vor fi aliniate cu regulamentul european referitor la îmbunătățirea securității documentelor de identitate ale cetăţenilor Uniunii Europene.

Conform reglementărilor în domeniu, identificarea persoanei la distanţă prin mijloace video este recunoscută doar dacă furnizorul de servicii de identificare a persoanei la distanță a obținut avizul de la ADR, în conformitate cu Normele privind reglementarea, recunoaşterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanţă utilizând mijloace video.

În baza avizului acordat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, QOOBISS poate furniza clienţilor soluţia de identificare video la distanță, complet automat sau cu dubla confirmare cu operator uman. Acest tip de servicii permite interacţiunea cu autorităţile publice sau cu mediul privat a persoanelor fizice şi a reprezentanţilor persoanelor juridice, fără să mai fie nevoie de prezenţa acestora la sediul instituției.

Startup-ul românesc Qoobiss oferă o varietate de soluții de verificare a identității digitale și automatizează procesul de KYC ( Know-Your-Customer) pentru actele de identitate din România și Republica Moldova. QOOBISS eKYC este soluția companiei de validare a identității online, fără a fi necesară asistența umană (unattended remote identity proofing).

De asemenea, soluția QOOBISS este certificată conform regulamentului UE 910/2014 (eIDAS), privind standardele ETSI 319 401 și ETSI TS 119 461, pentru furnizori autorizați pentru servicii de validare a identității.

„Acreditarea de către ADR prin includerea QOOBISS pe Lista terților de verificare a identității persoanei la distanță utilizând mijloace video întărește faptul că soluția noastră de verificarea identității la distanță, QOOBISS eKYC, operează la cele mai înalte standarde, pentru a asigura un serviciu scalabil pentru un număr mare de utilizatori și un protocol foarte sigur. Procesarea de date personale ale clienților se realizează în strictă corespundere cu legislația in vigoare. În plus, foarte important de specificat, soluția QOOBISS eKYC a fost dezvoltată astfel încat am prevăzut integrarea cu documentul de identitate în orice format ar fi emis, inclusiv pentru noile cărți electronice de identitate”, a declarat Cătălin Micu, project manager in cadrul Qoobiss.

Soluția QOOBISS eKYC poate fi utilizată de către companii din domeniul financiar, dar și din alte industrii, precum domeniul blockchain, e-commerce sau medical, deoarece echipa noastră înțelege foarte bine nevoile specifice fiecărui tip de companie și echilibrul delicat între obligațiile legislative și nevoia utilizatorilor de a avea o experiență îmbunătățită de folosire a soluțiilor digitale de verificare a identității.”, a explicat Cătălin Micu.

Decizia ADR prin care au fost aprobate normele de recunoaştere şi reglementare ale acestor proceduri a fost publicată în Monitorul Oficial și vizează introducerea acestui nou mod de identificare şi autentificare la distanţă în legislaţia românească. Verificarea identității clienților fără a fi necesară prezenţa la ghişeu are misiunea de a susține automatizarea procesului de verificare a companiilor, a persoanelor şi a documentelor de identificare ale acestora, dar şi accelerarea procesului de digitalizare a administraţiei publice, potrivit notei de fundamentare a actelor normative ce reglementează acest domeniu.

Soluţia VideoID este avizată de ADR şi certificată conform Regulamentului European 910/2014 (eIDAS) şi Directivei Europene 849/2015 privind AML, fiind, totodată, conformă cu prevederile Legii 129/2019 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (KYC).