Aplicatii, EDUCATIE / JOB — February 22, 2023 at 1:59 pm

Aplicația nPloy trece Dunărea

by

Platforma bulgărească nPloy, specializată în căutarea online de locuri de muncă, se lansează pe piața din România în urma unei runde de investiții de 2 milioane de euro. Startup-ul dezvoltat în Europa Centrală și de Est a atras deja peste 125.000 de utilizatori și peste 1.000 de companii de la lansarea sa în 2018.

nPloy appnPloy este o aplicație mobilă & web care conectează direct candidații și angajatorii pe baza unui model asemănător unei aplicații de dating. Aplicația folosește un algoritm AI care ajută talentele să-și găsească locuri de muncă pe baza unui set de criterii prestabilite, precum așteptările salariale, aptitudinile, experiența, locația sau tipul de job vizat. Astfel, atât recrutorii cât și candidații pot să evite întâlnirile nepotrivite pentru ei și să câștige timp.

Tehnologia folosită ajută și la dezvoltarea unei baze importante de candidați calificați.
Recrutorii pot să aplice și ei către candidați, nu doar invers. Tot ceea ce trebuie să facă este să le trimită acestora o invitație direct în aplicație (match request).

Peste 95% dintre cei care își caută un loc de muncă sunt interesați să cunoască intervalul de salariu înainte de a aplica. De aceea, algoritmul nPloy se asigură că aceștia vor vedea doar ofertele disponibile care îndeplinesc așteptările lor salariale.

Candidații vor găsi în aplicație statusul în timp real – aplicație revizuită, aprobată sau respinsă. Mai mult decât atât, candidații primesc feedback personalizat în cazul în care aplicația lor nu a fost acceptată. Pe de altă parte, precum în cazul platformelor de dating, atunci când există interes de ambele părți, se deschide automat un chat între aceștia. De asemenea, recrutorii pot programa direct în aplicație un interviu video.

Aplicatia este gratuită pentru candidați si poate fi descarcată de pe App store sau Google Play Store.

Abonamentele nPloy sunt special create pentru a eficientiza procesul de angajare, oferind servicii de marketing & employer branding fără costuri suplimentare.