IT support — March 29, 2023 at 11:12 am

Primul aspirator robot Kärcher cu inteligență artificială

by

Kärcher a lansat robotul RCV 3, precum și robotul RCV 5, care este primul aspirator robot dotat cu inteligență artificială din gama sa. Aceștia pot curăța interiorul casei în mod 100% autonom, putând fi programați de la distanță, direct din aplicația mobilă.

RCV 5_01RCV 3 poate fi controlat de oriunde din aplicația mobilă Kärcher Home Robots, care poate mapa camerele locuinței, poate seta diferite programe de curățare și defini zonele interzise. Toate camerele sunt mapate cu sistemul de navigare de înaltă precizie LiDAR și senzorii ultra-sensibili, detectând treptele și diferențele mari de nivel pentru o curățenie complet sigură.

Modelul RCV 5 este dotat cu inteligență artificială, poate detecta și ocoli obiectele, datorită sistemului dublu de navigare, cu laser și cameră. De asemenea, senzorii suplimentari împiedică aparatul să cadă, de exemplu, la baza scărilor.

În plus, funcția Auto Boost asigură o putere suplimentară pentru a îndepărta praful de pe țesăturile textile. Auto Boost poate fi dezactivat pe mochete și covoare pentru a menține curățarea la o putere de aspirare scăzută, atunci când este puțină murdărie. Acest lucru economisește energie și prelungește timpul de curățare, înainte ca robotul să se întoarcă la stația de încărcare.

Cu ajutorul funcțiilor aplicației, pot fi setate programe de curățare specifice pentru fiecare cameră. De asemenea, pot fi definite zone interzise sau, dimpotrivă, zone care necesită o curățare suplimentară, cu ajutorul funcției de curățare a petelor.

Tot din aplicație pot fi setați numeroși parametri în funcție de necesitate – de la puterea de aspirare până la debitul de apă pentru programul de spălare.