Enterprise Software — March 31, 2023 at 3:43 pm

De ce aleg specialiștii în resurse umane să utilizeze un software HR?

by

decealegspecialistiiinresurseumanesautilizezeunsoftwarehrTot mai multe companii recurg la digitalizare pentru a-și gestiona operațiunile de resurse umane. De aceea, un software HR și un program pontaj devin o necesitate în fiecare organizație modernă. Acestea simplifică îndeplinirea sarcinilor de HR, pentru eficientizarea programului de lucru. Unul dintre cele mai importante aspecte ale managementului resurselor umane este monitorizarea prezenței angajaților la locul de muncă, iar un software HR complex este de mare ajutor în acest sens.

Soluția digitală de HR eficientizează activitatea specialiștilor

Un software HR performant oferă numeroase funcționalități și poate fi configurat astfel încât să răspundă la nevoile particulare dintr-o organizație, sau dintr-un anumit domeniu de activitate. Prin urmare, softul eficientizează semnificativ activitatea de HR din cadrul organizației. Un program pontaj, inclus în aplicația de resurse umane, îți oferă o imagine de ansamblu asupra programului angajaților și a disponibilității lor pentru diverse proiecte. Mai mult, funcționalitatea inclusă într-un software HR te ajută să simplifici colectarea și centralizarea informațiilor despre orele lucrate de oamenii din companie. Ulterior, aceste date pot fi utilizate pentru a calcula cu precizie salariile angajaților.

Un program pontaj oferă un flux de lucru optimizat

Numeroase companii funcționează în prezent pe baza unui sistem de muncă hibrid, în care angajații pot lucra atât de acasă, cât și de la birou. Având la îndemână un program pontaj, specialiștii HR pot aduna cu ușurință informațiile despre numărul de ore și zile lucrate de angajați, chiar dacă muncesc de la sediul companiei sau în sistem remote. Utilizând un program pontaj, nu mai este nevoie de completarea manuală a unor condici de prezență, deoarece totul are loc în format digital. Astfel, comunicarea dintre departamentul de HR și angajați este eficientizată într-o măsură semnificativă.

De asemenea, softul permite generarea într-un mod simplu a rapoartelor de pontaj, necesare pentru alte activități din sfera resurselor umane. Un alt avantaj al utilizării unui software HR, în care este inclus un program pontaj, este că ajută la reducerea într-un mod considerabil a erorilor umane și la îmbunătățirea eficienței.

Reduce timpul necesar pentru procesele de recrutare

Alături de monitorizarea pontajului, administrarea personalului și gestionarea altor operațiuni, un software HR poate fi utilizat pentru a îmbunătăți procesele de recrutare și de selecție. Prin centralizarea informațiilor despre candidați, și posibilitatea de a gestiona ușor toate etapele de recrutare, un software HR ajută la identificarea mai rapidă a candidaților potriviți pentru o anumită poziție. De asemenea, softul poate fi utilizat pentru a automatiza anumite aspecte ale procesului de recrutare, cum ar selecția CV-urilor pe anumite criterii.

O soluție complexă pentru nevoile specialiștilor HR

În concluzie, un software HR în care se regăsesc funcționalități multiple, printre care și un program pontaj, este un instrument deosebit de util pentru orice organizație care dorește să își eficientizeze procesele de resurse umane. Prin eficientizarea numeroaselor activități din zona HR, inclusiv gestionarea pontajului, specialiștii în resurse umane și organizațiile în general pot îmbunătăți gestionarea timpului și productivitatea angajaților, minimzând în același timp erorile și costurile asociate cu procesele manuale.

Descoperă ce beneficii îți oferă aplicația True HR

Un software HR complex oferă multe avantaje, îmbunătățind activitatea specialiștilor de resurse umane și eficientizând utilizarea timpului și a resurselor materiale. Dacă ai nevoie de o astfel de soluție, în care este inclus și un program pontaj, descoperă aplicația True HR, dezvoltată de cei de la UCMS by AROBS. Aplicația este configurabilă și te ajută să-ți eficientizezi majoritatea proceselor de resurse umane din compania ta. Pentru mai multe detalii, contactează specialiștii UCMS by AROBS prin e-mail la sales@ucms.ro sau la telefon 0738 822 537.