Constructii/Imobiliare — April 4, 2023 at 2:16 pm

Obiectivul climatic al Globalworth aprobat de Science Based Target initiative

by

Globalworth, investitor al pieței de birouri din Europa Centrala și de Est, și-a validat științific obiectivul climatic prin Science Based Target initiative (SBTi), în linie cu Acordul de la Paris privind reducerea emisiilor de carbon și limitarea încălzirii globale.

Globalworth CampusÎn 2022, ca parte a strategiei sale de dezvoltare durabilă, Grupul a revizuit în detaliu modul în care își poate reduce în viitor amprenta de carbon.

Globalworth și-a analizat performanța pe o perioadă de 3 ani și a stabilit obiectivul de mediu de reducere a intensității emisiilor GHG cu +40% până în 2030 față de nivelul de referință din 2019 (pentru Obiectivul 1 și 2), și s-a angajat să măsoare și să reducă de asemenea Obiectivul 3. Aceste obiective au fost aprobate și validate de către SBTi.

SBTi este un parteneriat internațional între CDP, United Nations Global Compact, World Resources Institute și World Wide Fund for Nature, al cărui scop este de a sprijini companiile să își stabilească obiective bazate pe știință pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris privind limitarea încălzirii globale la mult sub 2°C peste nivelurile preindustriale și de a continua eforturile de limitare a încălzirii la 1,5°C.

În ultimii 2 ani, Globalworth și-a dezvoltat strategia de sustenabilitate în baza angajamentului său de a promova practici comerciale responsabile și durabile.

• 45 din proprietățile din portofoliul său sunt certificate sau recertificate cu BREEAM Very Good sau  certificări superioare
• asigurarea în proporție de 100% a energiei utilizate în proprietățile din Polonia și în spațiile de birouri din România din surse regenerabile
• WELL Health-Safety Rating în toate clădirile de birouri din România și Polonia, pentru a demonstra în continuare că proprietățile societății oferă condiții sigure și sănătoase pentru ca corporațiile să își desfășoare activitatea, iar oamenii să le viziteze și să lucreze în acestea.

Globalworth va continua să ofere informații publice despre strategia sa de sustenabilitate și acțiunile sale în rapoartele anuale privind dezvoltarea durabilă.