EDUCATIE / JOB — April 11, 2023 at 3:24 pm

Angajatorii se pregătesc pentru transparentizarea pieței salariilor

by

Directiva adoptată recent de Parlamentul European reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de pe piața muncii din ultimii ani, cu efecte care se vor resimți atât în rândul angajaților, cât și al angajatorilor.

Salary negotiation, pay raise discussion or wages and benefit agreement, business deal or merger and acquisition conceptÎn momentul de față, aproape 10.000 de joburi postate pe eJobs.ro au salariul afișat. Numărul reprezintă aproximativ 30% din totalul de joburi disponibile.

De la anunțarea adoptării directivei și până acum, peste 1.500 de joburi cu salariul menționat în anunțul de angajare au fost postate de recrutori în platformă. Iar, de la începutul anului și până acum, 29.000 de astfel de joburi au fost scoase în piață de către angajatori.

Până acum, domeniile care au manifestat cea mai mare deschidere din acest punct de vedere au fost retail, servicii, entertainment (cu precădere angajatorii din zona de cazinouri și jocuri de noroc), industria alimentară, turism, logistică și transport, dar și call center / BPO.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, pentru aceste domenii, mediile salariale nete la nivel național variază între 3.000 și 4.600 de lei.