NEWS — April 26, 2023 at 5:21 pm

70% dintre angajați primesc beneficii extrasalariale

by

7 din 10 angajați primesc, în acest moment, beneficii extrasalariale. Deși nu reprezintă principalul criteriu pe care îl au în vedere atunci când aleg să accepte un job nou, structura pachetului de beneficii a devenit din ce în ce mai importantă pentru candidați, mai cu seamă în ultimii ani, de când companiile au început să diversifice componența acestor pachete și să acorde o atenție sporită personalizării lor în funcție de nevoile angajaților. 

Young Asian business woman receiving salary or bonus money from boss or manager at office happily.Potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs și Up România, în acest moment, 70% dintre cei care lucrează primesc beneficii extrasalariale, cele mai frecvente fiind tichetele de masă (85,4% dintre respondenți au indicat acest răspuns), asigurările medicale (43,8%), bonusurile de performanță (36,3%), abonamentele medicale (27,4%) sau tichetele cadou (23,8%).

Pentru anul acesta, 44% dintre angajatori au alocat, în acest scop, un buget lunar cuprins între 400 și 800 de lei pentru fiecare angajat, 20% sub 400 de lei, 15% între 800 și 1.200 de lei și 13% peste 1.200 de lei.

Angajații spun că favoritele lor sunt tichetele de masă, asigurarea medicală, bonusurile de performanță, tichetele de vacanță și zilele suplimentare libere. Deși nu se află pe locuri fruntașe, în continuare rămân apreciate decontarea transportului, masa de prânz oferită de companie sau abonamentele la sală.