Internet/Telecom — August 31, 2023 at 1:15 pm

Cel mai rapid internet 5G și tehnologia eSIM devin disponibile în premieră pentru clienții Orange PrePay

by

image001Cele mai bune viteze de internet 5G/5G+, alături de tehnologia eSIM devin de azi diponibile clienților Orange PrePay. Prin introducerea acestor tehnologii de ultima generatie, clienții Orange PrePay vor beneficia de o experiență digitală îmbunătățită, dar mai ales de acces în cea mai rapidă rețea 5G/5G+ din România ce oferă viteze de până la 1500 Mbps.

Viteze la puterea 5G/5G+ pentru clienții Orange PrePay

După ce pe parcursul acestei veri clienții Orange au putut testa în mod gratuit performanțele rețelei Orange 5G/5G+, acum accesul la cea mai rapidă rețea de mobil din România devine disponibil tuturor clienților PrePay care aleg una dintre opțiunile cu 5G inclus și au un telefon compatibil 5G. Astfel, opțiunea de voce și cea de internet de 6 euro credit va include acces la rețeaua 5G, în timp ce opțiunile de voce de 8, 12 și 16 euro credit și cea de internet de 12 euro credit, vor oferi acces la vitezele ultrarapide ale rețelei 5G+.

Clienții PrePay cu un telefon compatibil 5G vor beneficia de viteze de download de până la 1500 Mbps în cele 37 de orașe în care rețeaua Orange 5G/5G+ este disponibilă. Pentru clienții PrePay, accesul la rețeaua 5G se traduce printr-o stabilitate mai bună a conexiunii în locurile aglomerate, acces aproape instantaneu la aplicații și atunci când navigează pe internet, dar și printr-o experiență complet nouă în redarea conținutului VR sau a jocurilor de înaltă rezoluție.

O experiență digitală completă cu eSIM

În completarea performanțelor oferite de rețeaua 5G/5G+, toamna aceasta aduce clienților Orange PrePay o experiență digitală de ultima generatie, prin intermediul tehnologiei eSIM.

eSIM-ul reprezintă o nouă tehnologie prin intermediul căreia utilizatorii se conectează la rețeaua mobilă fără a mai avea nevoie de o cartela SIM. Pentru aceasta este necesar să aibă un dispozitiv mobil compatibil (smartphone, tableta sau smartwatch). Numărul de telefon, precum și informațiile necesare autentificării și comunicării între rețeaua mobilă și eSIM vor fi stocate într-un profil unic care se instalează digital, prin scanarea unui cod de activare.

De ce eSIM?

eSIM oferă clienților posibilitatea de a instala mai multe numere de telefon pe un singur dispozitiv mobil, fără a mai fi necesară schimbarea cartelelor SIM între ele.

Un alt avantaj al eSIM este reprezentat de durabilitatea oferită, comparativ cu un SIM clasic. Fiind integrat pe placa de bază a telefonului, eSIM-ul devine mult mai rezistent la șocuri mecanice, praf și umezeală, având astfel durata mai lungă de utilizare comparativ cu o cartelă fizică.

Nu în ultimul rând, eSIM repezintă o alternativă prietenoasă cu mediul prin care clienții se pot la rețea. Astfel, este eliminat plasticul necesar pentru producerea cartelei SIM fizice precum și poluarea generată de livrarea unui SIM clasic.

Detalii despre toate beneficiile Orange PrePay sunt disponibile pe: orange.ro/prepay