Business — September 6, 2023 at 3:56 pm

Peste 1 milion de euro finanțări pentru ecosistemul tech, apetit dublu pentru investiții în semestrul al doilea 2023

by

Membrii TechAngels, cea mai extinsă rețea de investitori de tip angel din România, au investit 1.013.000 de euro, în prima jumătate a anului 2023, o treime față de investițiile din perioada corespunzătoare a anului 2022. Prudența a fost cuvântul cheie pentru investitorii din întreaga lume, la nivel european înregistrându-se atât scăderea volumelor de investiții (cu 60,7% mai mici) cât și numărul de finanțări încheiate.

Contextul macroeconomic volatil a dus la amânări și din partea investitorilor și din partea fondatorilor, în procesul de ridicare de runde. O parte din startup-uri s-au orientat către runde bridge și au anunțat intenția de a lansa runde la finalul anului sau anul viitor, investitorii s-au orientat către susținerea companiilor din portofoliu.

13% dintre investitorii TechAngels au finanțat startup-uri pe care nu le aveau în portofoliu, 22% au optat pentru investiții follow on, 65% nu au investit deloc în H1, doar 11% nu intenționează să investească deloc în acest an.

Marius Istrate - TechAngels„Evaluarea internă a TechAngels arată disponibilitatea investitorilor TechAngels pentru a dubla sumele investite, până la finalul anului, peste 2 milioane de euro fiind declarate ca resurse disponibile de membrii grupului, în cazul în care sunt identificate proiecte promițătoare. Observăm o trecere spre o nouă etapă: vedem o relativă stabilizare a condițiilor macro-economice, inflația decelerează, și prețurile la energie au o oarecare stabilitate. În ecosistem se poate constata o acomodare cu incertitudinea și un potențial de ieșire din expectativă”,  subliniază Marius Istrate, Președintele TechAngels.

Startup-urile tech continuă să se implice în soluționarea unor probleme de mare diversitate care privesc practic toate aspectele vieții. În prima jumatate a anului 2023 au dominat în volum soluțiile de business, peste 25% dintre startup-urile evaluate oferind noi modalități de eficientizare a activității companiilor: fie că este vorba despre logistică (livrare rapidă, asigurarea eficienței lanțurilor de aprovizionare), respectiv despre instrumente pentru colaborare în cadrul echipelor și pentru angajați. Soluțiile de marketing și de personalizare a experiențelor utilizatorilor ocupă a treia poziție în segmentul ideilor dedicate afacerilor prezentate de startup-uri în prima jumătate a acestui an.

Sănătatea și soluțiile B2C, privind opțiunile de administrare a vieții personale (finanțe, activități, fashion), au reprezentat fiecare aproximativ 10% din totalul soluțiilor aflate în screening, ocupând astfel locurile 2 și 3 în top-ul general al propunerilor. În această perioadă s-a putut observa pe ansamblu o orientare crescută către sustenabilitate, atât în privința calculelor amprentei asupra mediului a afacerilor cât și a celei personale (cum sunt moda, selecția diferitelor produse alimentare, de folosință îndelungată etc).

„În acest an au beneficiat de apetitul investițional mai multe startup-uri care erau în portofoliul unora dintre membri, care au reușit să convingă noi finanțatori din cadrul grupului. În general, există o oarecare sezonalitate,  la final de an investitorii își evaluează portofoliul personal și iau decizii de investiție mai rapid. Acest aspect, alături de o dezghețare a mediului economic, ne face optimiști pentru a doua jumătate a anului. Este esențial însă ca pitch-urile să fie solide, să documenteze și să probeze nevoia la care răspunde soluția propusă și să aibă asociate un plan de business realist”, arată Marius Istrate.

În cadrul TechAngels decizia de investiție este individuală dar se constituie și alianțe de investiții atunci când proiectele prezentate conving mai mulți angel investors. Sumele investite în urma deciziilor individuale de către membrii TechAngels sunt completate cu experiența de business a investitorilor care au tot interesul să sprijine echipa, ajutând atunci când pot și este nevoie. De cele mai multe ori când sunt mai mulți investitori, ei sunt reprezentați de către un lead investor care simplifică modul de comunicare dintre fondatorii startup-ului și investitori.

„Acest efort comun al fondatorilor și al membrilor TechAngels duce, în fazele următoare, la un acces sporit la finantare, atât din partea altor investitori de tip angel-investor, cât și a fondurilor de investiții mai mari, cu capital privat”, explică Marius Istrate.

TechAngels va continua susținerea startup-urilor care au nevoie de sfaturi și resurse, va crește interacțiunea dintre membri pentru a susține evoluția investitorilor, a noilor membri ai grupului sau a celor care doresc să facă pasul spre angel investing, va valorifica apartenența la ecosistemul regional și european, oferind acces la piețe, investitori, experiențe și cunoștințe cat mai utile.