Business — September 12, 2023 at 12:16 pm

Alfa Software: venituri cu 44% mai mari în primul semestru, pe fondul creșterii generalizate a serviciilor de digitalizare

by

Alfa Software, unul dintre furnizorii de sisteme informatice de business în ascensiune din Transilvania, a încheiat primul semestru al anului cu venituri de 8,4 milioane de lei, în creștere cu 44% față de perioada similară a anului trecut.

În plus, compania a înregistrat un profit net de 3,3 milioane de lei, în primele șase luni ale acestui an.

Cristian Gabriel Pavel„Observăm, din nou, că toata industria are nevoie de digitalizare. Fie că traducem acest lucru prin digitalizarea contractelor, a relației cu clienții, investiția în portaluri proprii sau chiar digitalizarea rutelor de transport, pentru companiile din logistică, nevoia este generalizată, iar eficiența generată este tot mai bine înțeleasă și conștientizată, la nivelul întregii piețe. Mai nou, vedem acest lucru inclusiv în aria de agribusiness”, declară Cristian Gabriel Pavel, CEO Alfa Software.

În prima jumătate a anului, Alfa Software a atras cu 15% mai mulți clienți noi decât în semestrul întâi din 2022.

„Un alt factor care ne ajută, ca poziție pe piață și atractivitate în rândul clienților, este că noi furnizăm un ERP românesc, care integrează partea de legislație românească și este foarte rapid actualizat cu orice modificări apărute. Prin această rapiditate și dinamicitate am reușit să atragem parteneri care au decis să își aducă afacerile în ecosistemul nostru, indiferent de programul pe care îl foloseau anterior”, adaugă reprezentantul Alfa Software.


Despre Alfa Software
logo ASWAlfa Software este o companie de IT cu capital privat românesc, cu o vechime de 26 de ani pe piață. Compania are sediul central în Cluj-Napoca, punct de lucru în Zalău și acoperire națională, prin rețeaua de parteneri.
Compania este furnizor de soluții ERP simple și practice, aplicații intuitive, ușor de folosit, modulare și personalizabile, care cresc randamentul business-urilor, prin digitalizare. Echipa de programatori care dezvoltă și implementează sistemul ASiS are o experiență demonstrată de peste 15 ani.
În prezent, compania are peste 600 de clienți și dezvoltă sisteme ERP pentru verticale majore de business precum: producție, construcții, servicii, transporturi, utilități și agricultură. Printre principalii clienți ai companiei se numără Cemacon, Ortoprofil, Deltamed, Arobs, Ardealul, Tirrena Scavi, Team Montage, Nova Grup, Pehart Grup, Remat Holding, Remat Brasov, RematInvest.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina www.asw.ro.