Transport/Travel — October 23, 2023 at 12:26 pm

Cu ocazia celebrării a 90 de ani de la inventarea anvelopelor de iarnă, Nokian Tyres devine partenerul principal al Echipei Finlandeze de Schi Fond

by

Nokian Tyres, expertul performanțelor de iarnă și inventatorul anvelopelor de iarnă, încheie o colaborare cu Asociația Finlandeză de Schi. Compania finlandeză de anvelope va deveni partenerul principal al Echipei Finlandeze de Schi Fond, precum și al Echipei Finlandeze de Schi Fond Junior pentru sezoanele 2023-2024 și 2024-2025.

Finnish+Ski+AssociationCompania va fi, de asemenea, partenerul oficial al evenimentelor de Cupă Mondială Ruka Nordic și Lahti Ski Games din Finlanda. „Colaborarea cu Echipa Finlandeză de Schi Fond se potriveste bine cu mostenirea noastră nordică și cu strategia de a crea anvelope de iarnă premium. În plus, țările care găzduiesc evenimentele de Cupă Mondială fac parte din cele mai importante zone de piață pentru noi. Parteneriatul este, de asemenea, o modalitate excelentă de a sărbători aniversarea a 90 de ani a anvelopelor de iarnă, în anul următor”, spune Päivi Antola, Senior Vice President Communications, IR and Brand, Nokian Tyres.

Prin această colaborare, Nokian Tyres dorește să susțină sportivii de top care reprezintă Finlanda, precum și viitoarele tinere talente. „Suntem foarte bucuroși să avem Nokian Tyres ca noul nostru partener. Iarna este un element important pentru ambele părți, și ceea ce ne leagă este, de asemenea, ambiția noastră comună pentru sustenabilitate și conservarea condițiilor de iarnă cu zăpadă”, adaugă Ismo Hämäläinen, Director Executiv al Asociației Finlandeze de Schi.

Echipa Finlandeză de Schi Fond este una dintre cele mai de succes și mai urmărite echipe naționale din Finlanda. Parteneriatul va fi vizibil pe echipamentul de schi al echipei, pe camionul de întreținere al echipei precum și la evenimentele de Cupă Mondială Ruka Nordic și Lahti Ski Games din Finlanda. “Așteptăm cu nerăbdare colaborarea noastră și le dorim succes tuturor sportivilor în acest sezon”, spune Antola. Anvelopele de iarnă sărbătoresc 90 de ani în 2024.

Nokian+Tyres+and+Finnish+Ski+Association+05În calitate de pionier al aderenței pe timp de iarnă, Nokian Tyres a inventat anvelopa de iarnă în 1934. În 2024, invenția va sărbători 90 de ani de existență. Pe parcursul celor nouă decenii, compania a brevetat peste o sută de inovații în materie de siguranță pe timp de iarnă, iar anvelopa de iarnă a evoluat într-o piesă modernă de echipament de siguranță de înaltă tehnologie care permite șoferilor să circule în siguranță pe toate tipurile de vreme de iarnă.

„Sperăm ca și viitorii schiori să poată experimenta ierni reci și înzăpezite. Pentru a face acest lucru posibil, am realizat cu succes mai multe acțiuni pentru a reduce nivelul gazelor cu efect de seră din operatiunile noastre. Unul dintre obiectivele noastre este de a reduce emisiile de CO2 per kilogram de anvelopă produsă, cu peste 52% între anii 2015 și 2030. Suntem pe cale să atingem acest obiectiv înainte de termen”, spune Antola.

Nokian Tyres construiește în prezent prima fabrică din lume cu emisii zero de CO2 în Oradea, România. Compania își propune, de asemenea, ca până în 2030, 50% din toate materiile prime utilizate în produsele sale să fie reciclate sau regenerabile.