Financiar-Bancar — November 7, 2023 at 11:24 am

ETF BET Patria – Tradeville administrat de SAI Patria Asset Management a atins active de 135,3 milioane lei la sfarsitul lunii octombrie

by

SAI Patria Asset Management, companie membră a Grupului Patria Bank, administrează singurele două fonduri de tip Exchange Traded Fund din România. Fondurile de investiții de tip ETF sunt fonduri listate la bursă care permit publicului investitor să beneficieze de performanțele medii ale unei piețe de instrumente financiare sau ale unui segment de piață.

imagesETF BET Patria – Tradeville are ca strategie replicarea structurii și performanței indicelui principal BET al Bursei de Valori București (BVB). Fondul a crescut accelerat în ultimii ani. Investitorii la bursă au apreciat avantajele investițiilor pasive în instrumente de tip ETF, așa cum o fac și investitorii la nivel global unde fondurile de acest tip înregistrează active totale ce depășesc 10 trilioane de dolari.

ETF BET Patria – Tradeville înregistra la sfârșitul lunii octombrie 2023 active nete totale în valoare de 135,3 milioane lei, în creștere cu 87,6% față de sfârșitul anului 2022. Valoarea activelor nete totale înregistrate de fond a crescut de 13 ori în ultimii trei ani, de la 10,4 milioane lei la sfârșitul lunii octombrie 2020.

Numărul de investitori în fond s-a majorat la 13.399 la sfârșitul lunii octombrie 2023 față de 7.217 la sfârșitul lunii decembrie 2022 (+85,7%). În ultimii trei ani numărul de investitori a crescut de peste 12 ori, de la 1.095 la sfârșitul lunii septembrie 2020 la 13.399 în octombrie anul curent.

Fondul se tranzacționează la BVB cu simbolul TVBETETF, poate fi cumpărat și vândut prin orice intermediar autorizat să tranzacționeze la BVB și este unul dintre cei mai lichizi emitenți listați la bursă. Valoarea tranzacțiilor la bursă cu unitățile fondului, înregistrate în primele zece luni ale anului curent, a fost de 64,3 milioane lei. Conform unei analize realizate de Patria Asset Management în baza datelor publicate de BVB, lichiditatea unităților fondului, exprimată ca valoare a tranzacțiilor la bursă, a fost mai mare decât lichiditatea a 68 din cei 85 de emitenți listați pe piața reglementată de acțiuni a bursei, mai mare decât lichiditatea tuturor emitenților listați pe piața AeRO a BVB și mai mare decât lichiditatea a 155 din cele 157 de emisiuni de obligațiuni listate la bursă (analiză realizată pentru primele zece luni ale anului curent).

Numărul de tranzacții cu unitățile de fond TVBETETF înregistrate la BVB în aceeași perioadă a fost de 48,0 mii. Acesta a fost mai mare decât numărul de tranzacții cu acțiuni înregistrate de 80 din cei 85 de emitenți listați pe piața reglementată a BVB, de toți emitenții listați pe piața AeRO și de toate emisiunile de obligațiuni listate la bursă.

De asemenea, fondul a înregistrat și cea mai mare valoare a tranzacțiilor și cel mai mare număr de tranzacții în rândul emitenților listați la categoria Unități de fond a BVB, în aceeași perioadă.
ETF BET Patria – Tradeville beneficiază de serviciile furnizorului de lichiditate (market maker) SSIF Tradeville SA.

În ceea ce privește performanțele, ETF BET Patria – Tradeville a înregistrat o creștere a valorii unității de fond de 33,2% în ultimul an (31 octombrie 2022 – 31 octombrie 2023). Performanța cumulată a fondului, de la momentul lansării în anul 2012, a fost +331,5%, reprezentând un randament mediu anual de aproximativ 13,8% în cei peste unsprezece ani de existență a fondului. Conform unei analize publicate de Ziarul Financiar, ETF BET Patria – Tradeville a fost cel mai performant fond de acțiuni din România în ultimii trei ani încheiați la 30 septembrie 2023, cu un randament de +77,7%.

Cel de-al doilea fond de tip Exchange Traded Fund administrat de SAI Patria Asset Management, ETF Energie Patria – Tradeville, este un fond sectorial care urmărește replicarea structurii și performanței indicelui BET-NG al BVB, indice dedicat sectorului energie și utilități aferente. Fondul a fost lansat la începutul anului 2023 și listat la bursă în luna februarie.

La sfârșitul lunii octombrie 2023 fondul înregistra active nete totale de 8,9 milioane lei, în creștere de aproape șase ori față de momentul listării la bursă, când valoarea activelor era de 1,5 milioane lei. Numărul de investitori în fond se ridică la 2.038 la sfârșitul lunii octombrie, în mai puțin de zece luni de existență a fondului.

ETF Energie Patria – Tradeville se tranzacționează la BVB cu simbolul de tranzacționare PTENGETF și beneficiază, la rândul său, de serviciile de furnizor de lichiditate (market maker) ale SSIF Tradeville SA. Fondul a înregistrat o creștere a valorii unității de fond de 15,8% de la momentul lansării.

Informatii suplimentare despre cele două fonduri sunt disponibile pe site-ul web al societății de administrare, SAI Patria Asset Management, la adresa www.patriafonduri.ro. Societatea de administrare a lansat recent versiunea în limba engleză a site-ului web pentru prezentarea detaliată a fondurilor ETF BET Patria – Tradeville și ETF Energie Patria – Tradeville.

De asemenea, SAI Patria Asset Management este partener al proiectului BVB Research Hub al Bursei de Valori București și publică materiale informative și educative despre fondurile de tip ETF pe site-ul www.bvbresearch.ro.