EDUCATIE / JOB — November 22, 2023 at 7:39 pm

Peste jumătate dintre angajații plănuiesc să-și schimbe jobul în 2024

by

56% dintre participanții la cel mai recent sondaj derulat de eJobs spun că, pentru 2024, au în plan o schimbare de job. 17% sunt indeciși din acest punct de vedere, iar 27% sunt mulțumiți de locul în care lucrează în prezent și nu se gândesc să facă o schimbare.

Young happy man shaking hands with a businessman on a job intervPrincipalele motive invocate de cei care sunt în căutarea unui nou loc de muncă sunt legate de salariu (menționat în top 3 motive de 59,7% dintre respondenți), faptul că nu întrevăd nicio posibilitate de creștere în compania pentru care lucrează în prezent (56,9%) sau că se află într-un mediu toxic, din punct de vedere organizațional (42,3%).

Aproape o treime includ în lista de motive faptul că muncesc prea mult și se simt epuizați, 16,6% sunt nemulțumiți de faptul că nu pot lucra remote, deși și-ar dori acest lucru, 10,2% nu se înțeleg cu managerul direct, iar 4,4% nu se înțeleg cu echipa.

Dincolo de schimbarea jobului, lista de dorințe pe care le au pentru următorul an mai include măriri salariale, obținerea unei promovări, să lucreze pe termen lung de acasă, să își deschidă propria afacere, să înceapă un curs de reconversie profesională sau să se angajeze în afara țării. 9% mărturisesc că nu au niciun motiv să aibă așteptări optimiste de la 2024.

În ceea ce-i privește pe cei care se pregătesc de schimbarea jobului, o treime se așteaptă să își găsească un nou loc de muncă într-un interval cuprins între una și trei luni, 15% cred că va dura între trei și șase luni, iar 19% au încredere că vor reuși în mai puțin de o lună. Pentru 24% este greu să facă o estimare, în timp ce 16% cred că va fi un proces mai lung de șase luni, acesta fiind și motivul pentru care, momentan, ezită și își dea demisia.

Sondajul a fost realizat în perioada octombrie – noiembrie 2023, pe un eșantion de 1.250 de respondenți care, în prezent, sunt angajați.