NEWS — December 6, 2023 at 4:50 pm

Ogre AI dorește să revoluționeze piața de energie prin soluțiile sale tehnologice

by

Compania a primit nouă finanțare în septembrie de la Soulmates Ventures și este în căutare de investitori pentru o nouă rundă

Ogre AI, startup axat pe data science și specializat în furnizarea de soluții pentru sectorul energetic, bazate pe machine learning (ML) și artificial intelligence (AI), prognozează că va ajunge la venituri recurente de un milion de dolari în următorul an.

Compania a încheiat recent o finanțare în valoare de 625.000 EUR cu Soulmates Ventures, care se adaugă la investiția inițială de 2 milioane EUR primită printr-o rundă de două milioane de euro, condusă de EGV, cu participarea fondului de venture capital londonez MMC și a unor investitori business angel internaționali.

Ogre AI are planuri ambițioase de dezvoltare pe termen mediu și lung. Acestea vor fi susținute prin noua rundă de investiții pe care compania o pregătește chiar în aceste zile.

Prin soluțiile sale de prognoză pe piața de energie cu care este prezentă acum pe piețele din Marea Britanie, România și Grecia, Ogre AI dorește să:

• Acopere 90% din jucătorii de pe piața românească de energie;
• Ajungă la estimări de consum care acoperă 70% din piața din Grecia;
• Includă în analizele sale nu mai puțin de 15 milioane de consumatori casnici, comerciali și industriali.

MateiStratan_Ogre„Ca obiectiv principal, vrem să devenim principalul furnizor de soluții de analiză și prognoză pentru companiile prezente în piața de energie. Avem produse foarte bune, pe care deja le-am implementat cu succes la companii gigant din această industrie (Enel, CEZ, Engie, PPC, DEER, E.ON etc). Acestea au ajutat deja companiile să reducă cu până la 30% pierderile financiare cauzate de lipsa unor instrumente adecvate de prognoză. Suntem încrezători că, în perspectiva migrării omenirii către surse cât mai sustenabile de energie și în contextul unei agende europene cu obiective clare de reducere a amprentei de carbon, tot mai multe companii vor avea nevoie de soluții climate tech care să le ajute să îndeplinească aceste obiective”, spune Matei Stratan, CEO și cofondator al Ogre AI.

Cu sediul la Londra și echipa prezentă atât în capitala Marii Britanii, cât și la București și Atena, Ogre AI are în prezent numeroși clienți, atât enterprise cât și din categoria companiilor mici și mijlocii.

Recent, echipei Ogre AI s-a alăturat Frank Hajdinjak, în rolul de Chief Growth Manager. Executivul a fost până în 2019 CEO al E.ON România.

Ogre AI oferă soluții tehnologice care prognozează generarea de energie, consumul, pierderile tehnologice și comerciale din rețea și diferite anomalii din sistem.