Securitate — December 13, 2023 at 3:16 pm

Veeam își extinde capacitățile de protecție și recuperare a datelor pentru Microsoft 365

by

Veeam® Software, lider în protecția și recuperarea datelor în urma atacurilor ransomware, a anunțat astăzi o extindere a parteneriatului său cu Microsoft. Veeam vine în ajutorul clienților care vor să își protejeze platforma Microsoft 365 și le oferă soluția Cirrus by Veeam, care aduce simplitatea și flexibilitatea Backup-as-a-Service (BaaS) pentru Microsoft 365.

English version

Datorită avantajelor și fiabilității soluției Veeam Backup for Microsoft 365, precum și experienței acumulate împreună cu cei aproape 18 milioane de utilizatori protejați din Microsoft 365, noile capabilități BaaS includ și suportul pentru stocarea în Microsoft 365 , astfel oferind clienților Microsoft cele mai populare modalități de protecție a datelor și recuperare în urma atacurilor ransomware dintre toate soluțiile disponibile în industrie.

Danny Allan, CTO Veeam
Danny Allan, CTO Veeam

„Astăzi, companiile au nevoie de certitudinea că datele lor sunt în siguranță”, a declarat Danny Allan, CTO Veeam. „Suntem încântați să extindem capabilitățile avansate pe care le utilizăm pentru a proteja aproape 18 milioane de utilizatori Microsoft 365 prin integrarea cu Microsoft 365 Backup Storage. Adăugarea recentă a ofertei noastre BaaS pentru Microsoft 365 subliniază angajamentul nostru de a continua să introducem noi funcționalități care să beneficieze de fiabilitatea Veeam Data Platform, menținând astfel continuitatea afacerilor clienților noștri”.

Recent, Veeam a oferit o avanpremieră a noii integrări cu Microsoft 365 Backup Storage la evenimentul Microsoft Ignite. Demonstrația live a evidențiat capacitatea de a restaura rapid și eficient cantități mari de date Microsoft 365, oferind companiilor posibilitatea de a reduce la minim timpul de inactivitate în urma unui atac ransomware sau a altor pericole care amenință cu pierderea de date.

„Microsoft 365 Backup Storage permite o recuperare point-in-time la o viteză înaltă pentru datele stocate în mediile Microsoft 365, oferind clienților posibilitatea de a reacționa și răspunde prompt la cele mai recente amenințări cibernetice”, spune Richard Riley, General Manager, Low Code and Content Services, Microsoft. „Integrarea cu Veeam Backup for Microsoft 365 aduce clienților noștri comuni o reziliență crescută, care asigură backup-uri și recuperări rapide ale datelor critice pentru a menține productivitatea utilizatorilor Microsoft 365”.

Veeam Backup for Microsoft 365
Veeam Backup for Microsoft 365 este lider în domeniul backup-ului pentru Microsoft 365 și este utilizat pentru a proteja aproape 18 milioane de utilizatori. Această alegere reflectă responsabilitatea comună a clienților care dețin datele si sunt responsabili de protecția datelor lor critice din mediul Microsoft 365, inclusiv în servicii precum Microsoft Exchange Online, SharePoint Online, OneDrive for Business și Microsoft Teams.

Acum, clienții au la dispoziție mai multe opțiuni pentru utilizarea Veeam și gestionarea Microsoft 365:

Noul Cirrus by Veeam: Oferă o experiență SaaS simplă și eficientă, care nu necesită gestionarea infrastructurii sau a stocării în cadrul Microsoft 365 Backup Storage.
Veeam Backup for Microsoft 365: Implementează soluțiile software existente Veeam pentru protecția datelor din Microsoft 365 și oferă control asupra infrastructurii.
Un serviciu de backup oferit de un partener Veeam Cloud & Service Provider (VCSP): Construit în platforma Veeam, cu servicii unice care aduc valoare adăugată și sunt adaptate domeniului de expertiză al furnizorului.

Pentru mai multe informații despre Veeam Backup for Microsoft 365, visit https://www.veeam.com/backup-microsoft-office-365.html.