Evenimente — March 5, 2024 at 12:48 pm

Soluția Intelligent Factory, dezvoltată de Huawei pentru un viitor sustenabil, a fost lansată anul acesta la Mobile World Congress

by

Huawei a lansat la Mobile World Congress (MWC) Barcelona 2024 soluția Intelligent Factory, în cadrul unei sesiuni dedicate producției și întreprinderilor mari cu tema “Dezvoltarea industriei, creând un viitor mai bun, mai verde și mai intelligent”. La prezentare au participat lideri și experți din industrie care au împărtășit cele mai recente soluții și cele mai bune practici în domeniul cercetării și dezvoltării de produse, al producției și al gestionării operațiunilor, încurajând în același timp cooperarea.

photo 2În lumea de astăzi, tehnologia digitală este din ce în ce mai mult integrată în economia reală, iar accentul integrării se deplasează de la serviciile de consum la producție. Prin urmare, tehnologia digitală nu mai este văzută doar ca fiind complementară, ci a devenit motorul care stimulează inovarea și dezvoltarea întreprinderilor. Printre cele trei rezultate semnificative, efecte ale digitalizării întreprinderilor se numără: conexiunile omniprezente, oferta la cerere, bazată pe servicii și distribuția eficientă bazată pe platforme.

Liu Chao, CEO al Diviziei de producție și întreprinderi mari a Huawei – a declarat: „Integrarea tehnologiei digitale și a economiei reale avansează. Huawei va continua să valorifice inovația tehnologică și expertizele din industrie pentru a oferi produse și soluții inteligente care acoperă întregul lanț valoric al întreprinderilor de producție. De asemenea, vom colabora cu partenerii pentru a servi mai bine clienții finali”. Liu Chao a continuat să explice că Huawei își propune să ajute întreprinderile să își modernizeze infrastructura TIC pentru a accelera cercetarea, dezvoltarea și inovarea produselor, pentru a îmbunătăți eficiența producției, reducând în același timp costurile.

photo

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Wang Zhiya,COO al Diviziei de producție și întreprinderi mari a Huawei – a fost gazda lansării soluției Intelligent Factory. Această soluție adoptă o arhitectură tehnologică de tip “un singur cloud, o singură rețea și o singură platformă”, care eficientizează fluxul de date inginerești, fluxul de informații de afaceri și fluxul procesului de producție.

În mod specific, “o singură rețea” integrează tehnologiile IP, rețeaua optică pasivă industrială (PON) și 5G, făcând posibilă conectarea fără probleme a numeroase dispozitive la scară largă în mai multe scenarii. În plus, “o singură rețea” consolidează, de asemenea, eficiența colectării de date la un nivel de top în industrie, de 1 milion de puncte de date pe secundă.

În plus, Huawei Cloud oferă date și aplicații, precum și alte servicii, pentru a sprijini aplicațiile inteligente, cum ar fi programarea avansată a producției. Acest lucru îi poate ajuta pe producători să scurteze ciclul de la comandă la livrare, îmbunătățind în același timp eficiența generală a echipamentelor.

În timpul sesiunii, mai mulți specialiști invitați au împărtășit cele mai bune practici din companiile lor. În ceea ce privește modernizarea infrastructurii TIC a întreprinderilor, Tamás Szabó, ofițer de centru de date la BorsodChem, a vorbit despre experiența sa în construirea de centre de date ecologice.

În ceea ce privește aplicațiile inteligente pentru întreprinderi, Lili Yin, Director General pentru Europa la Quicktron Robotics – a prezentat modul în care soluția Smart Logistics Operations System creată împreună cu Huawei a făcut diferența. Doamna Yin a împărtășit videoclipuri de referință ale unor proiecte, privind AMR-urile rapide pentru depozite alimentate de dispozitivele AirEngine Wi-Fi 6 de la Huawei.

Huawei consideră că, prin eforturi comune ale întregii industrii, digitalizarea întreprinderilor va continua să avanseze, aducând în cele din urmă un potențial mai mare de creștere și un viitor mai bun pentru industrie.

Mai multe informații sunt disponibile aici: https://e.huawei.com/en/industries/manufacturing.