Retail / Horeca — March 27, 2024 at 3:15 pm

Cometex inaugurează un nou parc comercial în Hunedoara

by

Dezvoltatorul de parcuri comerciale, Cometex, deschide pe 28 martie un nou centru comercial modern.

Poza panglicaNoua destinație de shopping aduce în atenția cumpărătorilor retaileri renumiți, atât la nivel național, cât și internațional, printre care Altex, KiK, Sinsay și Zoocenter. Cu o suprafață de 5.000 de metri pătrați, Cometex Retail Park Hunedoara reprezintă rezultatul unei investiții de peste 4 milioane de euro. Rețeaua companiei de parcuri comerciale ajunge astfel la 11 locații în toată țara.

„Noul parc de retail care va face parte din rețeaua națională Cometex, este sustenabil din punct de vedere energetic, cu accent pe protectia mediului înconjurator. Hunedorenii vor găsi exclusiv în noul Cometex Retail Park branduri precum KiK, Sinsay și ZooCenter iar Altex, partenerul nostru de cursă lungă, va fi prezent cu unul dintre cele mai mari magazine din regiune. Suntem încrezători că noul parc de retail va contribui la dezvoltarea economică locală”, a declarat Vicențiu Spătaru, Directorul General Cometex.

Noul proiect de retail are panouri fotovoltaice, stații de încărcare pentru mașini electrice și
sisteme de iluminat inteligent cu consum redus de energie, soluții tehnologice adoptate pentru
o eficiența energetică sporită și centrate pe protejarea mediului.

Cometex are acum în portofoliu 11 parcuri de retail operaționale aflate în orașele: Brașov, Dej,
Deva, Giurgiu, Hunedoara, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Satu Mare, Turnu Magurele, Huși și Vatra
Dornei, și în cursul acestui an Cometex își propune să deschidă încă 5 proiecte de tip retail
park.