Business — May 9, 2024 at 12:18 pm

La numai două luni de la aprobarea în Board-ul EIF, Early Game Ventures lansează cel de-al doilea fond de investiții

by

Pe 25 aprilie a avut loc semnarea care marchează lansarea oficială a celui de-a doilea fond de investiții Early Game Ventures, în valoarea totală de 60 de milioane de euro.

Noul fond va investi exclusiv în start-up-uri de tehnologie aflate la început de drum, continuând teza primului fond Early Game, cu focus pe domenii precum securitate cibernetică, developer tools, enterprise software.

Fondurile din care va investi EGV II provin atât de la parteneri instituționali si persoane fizice care au investit și în primul fond EGV, cât și de la noi investitori. Fondul beneficiază de o investiție de 30 milioane euro din partea Recovery Equity Fund, administrat de către European Investment Fund și finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență în cadrul Next Generation EU. Aprobarea pentru această investiție a fost primită cu mai puțin de două luni în urmă, la finalul lunii februarie 2024, echipa de management reușind să lanseze noul fond într-un timp record.

Dimensiunea țintă a noului fond este de 60 de milioane de euro, iar echipa Early Game se pregătește deja pentru closing-ul final.

„Suntem recunoscători tuturor investitorilor care au crezut în noi și care au ales să ni se alăture în continuarea misiunii de a găsi și investi în cele mai bune startupuri tech din România și CEE. Este o confirmare importantă a muncii noastre faptul că, într-un context economic dificil, am reușit să atragem finanțarea privată necesară și că, în foarte scurt timp, vom semna și closing-ul final, la dimensiunea de 60 milioane de euro. Nu mulți manageri se pot lăuda cu fonduri de VC supra-subscrise în această perioadă. Mulțumim, de asemenea, tuturor investitorilor din Fondul I care ne-au sprijinit încă din 2018 în acest proces. Suntem convinși că, în următorii 5 ani, vom reuși să identificăm și să accelerăm dezvoltarea celor mai promițătoare companii tehnologice din regiune”, spune Cristian Munteanu, Managing Partner EGV.

„Căutam fondatori care trăiesc în viitor și ne concentrăm eforturile în a le da combustibil pentru a-și atinge obiectivele. Combustibil înseamnă nu doar bani, ci și networking, suport, ajutor în a evita greșeli, ajutor în a-și pune întrebările potrivite, ajutor în a găsi clienți, ajutor în a ridica următoarea runda de investiții. Sunt sigur că-i vom găsi”, a declarat Dan Călugăreanu, Partener EGV.

„Suntem deosebit de bucuroși că vom putea să sprijinim mai mulți tineri antreprenori care aspiră să construiască afaceri la scară globală pornind din România. Mai ales că putem face asta cu capital românesc și capital atras pentru România. Adăugăm de asemenea o componentă regională noului fond, reușind să atragem capital privat din afara țării pe care dorim să îl utilizăm investind în start-up-uri din regiune”, a precizat Florin Vișa, Partener EGV.

EGV_FundII_partnersCristian Munteanu este printre foarte puținii manageri de fonduri VC din regiune cu experiență de fondator de startup-uri tech, atât în România cât și în Silicon Valley.
Alături de Cristian Munteanu, echipa de parteneri ai EGV II este completată de Dan Călugăreanu și Florin Vișa.

Dan Călugăreanu, Partener și în primul fond EGV, își continuă activitatea de investitor profesionist în ambele fonduri administrate de Early Game. Înainte de a deveni Partener la Early Game, Dan Călugăreanu a fost Chairman al Tech Angels, dar și angel investor.

Florin Vișa, având 24 de ani de experiență în investiții private equity, venture capital, M&A și corporate finance în Europa Centrală și de Est, s-a alăturat EGV odată cu demararea negocierilor pentru acest al doilea fond.

În ultimele luni, echipa EGV II a derulat o campanie intensivă de identificare a unor tinere companii tehnologice cu potențial, urmând a anunța în curând primele investiții din acest nou fond.

Recent, echipa Early Game a anunțat și un nou exit din EGV Fund I, compania americană de management pentru activele software PDQ achiziționând CODA Intelligence, companie specializată în soluții de cybersecurity și una dintre primele investiții ale Early Game.